8 definiții pentru mărit (soț)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRÍT1, măriți, s. m. (Înv. și reg.) Soț; mire. – Lat. maritus.

MĂRÍT1, măriți, s. m. (Înv. și reg.) Soț; mire. – Lat. maritus.

mărit1 sm [At: PSALT. 31 / Pl: ~iți / E: ml maritus] (Îrg) 1 Soț. 2 Mire.

1) mărít m. (lat. máritus [d. mas, máris, bărbat, mascul], de unde și it. marito, fr. mari. V. mascur). Vechĭ. Bărbat, soț. Mire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărít1 (mire) (înv., reg.) s. m., pl. măríți

mărít (mire) s. m., pl. măríți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRÍT s. v. bărbat, căsătorie, ginere, măritat, măritiș, mire, soț.

mărit s. v. BĂRBAT. CĂSĂTORIE. GINERE. MĂRITAT. MĂRITIȘ. MIRE. SOȚ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mărít (măríți), s. m. – Soț, bărbat. Mr. mărit. Lat. marῑtus (Candrea-Dens., 1050). Sec. XVI, înv., pare să se fi conservat în expresia de mărit „de măritat” (Tiktin crede că este un postverbal de la a mărita). – Der. mărita, vb. (a (se) căsători o fată), mr. marit, mărtare, megl. marit, măritari, istr. marit, din lat. marῑtāre (Pușcariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361), cf. alb. marton, it. maritare, fr. marier, prov., cat., sp., port. maridar (e cuvînt de uz general, cf. ALR, I, 250); măritiș, s. n. (căsătorie). Der. neol. marital, adj., din fr. marital; maritalmente, adv., din fr. maritalement.

Intrare: mărit (soț)
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărit
  • măritul
  • măritu‑
plural
  • măriți
  • măriții
genitiv-dativ singular
  • mărit
  • măritului
plural
  • măriți
  • măriților
vocativ singular
  • măritule
  • mărite
plural
  • măriților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mărit (soț)

etimologie: