16 definiții pentru măguli


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

măguli [At: VARLAAM – IOASAF, 117r/23 / V: (înv) a~ / Pzi: ~lesc / E: slv магоулити] 1 vt (Înv) A alinta. 2 vt A satisface pe cineva în mândria, în orgoliul său Si: a flata, a linguși. 3-4 vtr A (se) amăgi.

MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. magulitsen.

MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A face plăcere cuiva prin vorbe sau fapte, a satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva; a linguși, a adula, a flata. Știi tu cine te judecă și cine te măgulește? ARGHEZI, P. T. 77. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII 501. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I 134. 2. Refl. (Învechit) A se amăgi, a se împăca. Să stai cu turcii fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I 25.

A MĂGULÍ ~ésc tranz. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința cuiva); a flata; a linguși; a adula. /<sl. maguliti sen

A SE MĂGULÍ mă ~ésc intranz. înv. A trăi cu speranțe; a-și face iluzii. /<sl. maguliti sen

măgulì v. a linguși, gâdilând amorul propriu. [Slav. MAGULITI].

măgulésc v. tr. (vsl. maguliti sen, a linguși, d. mgr. *magulizo, d. mágulon, obraz; sîrb. -iti se. V. măgură). Fac să se bucure pin laude meritate orĭ pin lingușirĭ: comandantu îĭ măguli pe ostașĭ c’o vorbă bună, vulpea îl măguli pe corb pin lingușirĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 sg. și pl. măguleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂGULÍ vb. 1. v. linguși. 2. v. complimenta.

MĂGULÍ vb. v. ademeni, alinta, amăgi, dezmierda, încânta, înșela, minți, mângâia, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

MĂGULI vb. 1. a flata, a linguși, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mîglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămîia. (A-și ~ superiorii.) 2. a complimenta, a flata. (Ce-l tot ~ atîta?)

măguli vb. v. ADEMENI. ALINTA. AMĂGI. DEZMIERDA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MÎNGÎIA. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

măgulí (măgulésc, măgulít), vb. – A flata, a linguși. Creație expresivă, cum o demonstrează suf. -li, și corespondența cu guguli, giugiuli, cocoli, fofoli, șoșoli etc., cu același sens. Trebuie să se pornească de la o rădăcină *măc- sau *moc- „obiect rotund”, cf. moacă și alte derivate menționate acolo. Fără îndoială, în general se consideră că-i vorba de un ngr. *μαγουλίζω, format după μάγουλον „obraz” (Cihac, II, 672 și II, 181; Meyer, IF, III, 69; Berneker, II, 4; Tiktin); dar această der. este îndoielnică, deoarece nu se poate concepe un vb. rom. care să provină dintr-un s. gr.: în mod normal, vb. trebuie să fi existat în gr., sau s. ar fi lăsat vreo urmă în rom. E adevărat că se menționează și un sl. maguliti se: dar Miklosich, Lexicon, 359, se îndoiește că acest cuvînt ar fi realmente sl. și că nu se poate cita decît un singur ex., al cărui sens este conjunctural, și care probabil provine din rom. Der. măguleală, s. f. (lingușire, flatare); măgulitor, adj. (lingușitor); măgulitură, s. f. (înv., lingușire); măglisi (var. mîglisi), vb. (a linguși), în loc de *măgulisi (după Cihac, II, 181, din pol. mahlować, rezultat imposibil din punct de vedere fonetic); măglisitor, adj. (lingușitor). Din rom. provine bg. din Trans. magula (Miklosich, Bulg., 126).

Intrare: măguli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măguli
  • măgulire
  • măgulit
  • măgulitu‑
  • măgulind
  • măgulindu‑
singular plural
  • măgulește
  • măguliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • măgulesc
(să)
  • măgulesc
  • măguleam
  • măgulii
  • măgulisem
a II-a (tu)
  • măgulești
(să)
  • măgulești
  • măguleai
  • măguliși
  • măguliseși
a III-a (el, ea)
  • măgulește
(să)
  • măgulească
  • măgulea
  • măguli
  • măgulise
plural I (noi)
  • măgulim
(să)
  • măgulim
  • măguleam
  • măgulirăm
  • măguliserăm
  • măgulisem
a II-a (voi)
  • măguliți
(să)
  • măguliți
  • măguleați
  • măgulirăți
  • măguliserăți
  • măguliseți
a III-a (ei, ele)
  • măgulesc
(să)
  • măgulească
  • măguleau
  • măguli
  • măguliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)