5 definiții pentru mânzărar (loc)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.

MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.

mânzărar [At: LM / V: (reg) ~zer~, ~zor~, mârz~ / Pl: (1) ~i, (2) ~e / E: mânzare + -ar] 1 sm (Pop) Cioban care păzește mânzările (1) Si: mocan, păstor, (reg) mânzar2 (1), mânzăraș, mânzător1 (1) Vz mielar, scutar, strungar. 2 sn (Mar; Trs) Loc în care stau mânzările (1) în strungă Si: mânzar1 (2).

mînzărár m. Cel care mulge mînzările. S. n., pl. e. O despărțitură maĭ mare la stînă unde staŭ mînzările.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre

mânzărár (loc unde stau mânzările) s. n., pl. mânzăráre

Intrare: mânzărar (loc)
mânzărar2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânzărar
  • mânzărarul
  • mânzăraru‑
plural
  • mânzărare
  • mânzărarele
genitiv-dativ singular
  • mânzărar
  • mânzărarului
plural
  • mânzărare
  • mânzărarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mânzărar (loc)

  • 1. regional Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Mânzare + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09