MÎNZĂRĂR s. m, s. n. I. S. m. (Popular) Cioban care păzește mînzările (I 1); păstor, mocan, (regional) mînzar² (I), mînzător¹ (I), mînzăraș. V. m i e l a r, s c u t a r, s t r u n g a r. Cf. LM. Cășăria, baciu, hierbătoarea . . . mînzărari, cîrlănari. . . toți și toate ar hi-nsuflețite dă ighirea tea. JIPESCU, O. 49. cf. DDRF, GCR II, 258. Mă duc eu peste zi la stînă și mă rog d-un mînzărar. LUNGIANU, . 108, cf. DR. II, 328. La strungă, care uneori e acoperită și care e lîngă țarcul oilor, strungarii – copii mici – mînă mînzările, să fie mulse de mînzărari. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 100. Ciobanii iau numirile de „cîrlănari”:, „mînzârari”, „berbecari” și „sterpari”, după felul turmelor pe care le. pasc. STOIAN, PĂST. 64, cf. GR. S. VI, 240. La țarcul larg, mînzărarii aduceau mînzările. . . pentru mulsoare. SADOVEANU, O. 33. Acolo așteptau mînzârari cu turban, ca să mulgă mînzările. id. O. XIII, 868, cf. 832. Cu cîtă îndemînare. . . mulgeau [oile] mînzărarii la amiaz și seara. MOROIANU, S. 66. Pleacă Costea la Galați Să ia sare La mioare. . . Și glugi mari La mînzărari. POP., ap. TDRG, cf. H I 138, II 261, IV 155, V 280, VII 484, VIII 151, 327, VIII₂ 182, 284, IX 143, X 368, XIV 446, XV 149, 408, XVII 392, 444, VÎRCOL, V. 96. Sărută-mă badeo-n dinți. . . Că buzele-s cîntărite . . . Pe seamă de mînzărar, De la mînzăraru nost De la șipoțel în jos. ȘEZ. XIX, 54, cf. ALR I 1 808/174, 582, 690, 798, com. din VALEA JIULUI, A III 1, 18, VI 9. II. S. n. (Maram. și vestul Transilv.) Locul sau despărțitura în care stau mînzările (I 1) în strungă; mînzar² (II). Cf. TDRG, CANDREA, Ț. O. 51. CHEST. V 34/72, ALR I 1 796/345. – Pl.: (I) mînzărari, (II) mînzărare. – Și: (regional) mînzerár (H II 261), mînzorar (CHEST. V 95/94), mîrzărár (A III 18) s. m. – Mînzare + suf. -ar.