8 definiții pentru mânuit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mănui v vz mânui

mânui vt [At: ASACHI, S. L. II, 93 / V: (nob) ~ua, măn~ / Pzi: ~esc, mânui / E: mână1 + -ui] 1 (C. i. arme, instrumente, unelte etc.) A folosi cu pricepere și îndemânare, cu ajutorul mâinilor. 2 (C. i. aparate, dispozitive etc.) A manevra (3). 3 (Pgn) A folosi. 4 (C. i. materiale, obiecte ale muncii) A lua sau a duce în mână în mod curent Si: a manipula (9). 5 (C. i. bani, fonduri) A administra. 6 (C. i. bani, fonduri) A manipula (5). 7 (C. i. bani, fonduri) A ține o gestiune publică. 8 (Rar; c. i. animale, vehicule etc.) A conduce.

MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.

A MÂNUÍ ~iésc tranz. 1) (instrumente, unelte, arme etc.) A face să funcționeze, folosind cu dibăcie; a manipula; a manevra. 2) (bani, fonduri) A administra făcând să circule. 3) fig. A cunoaște bine, folosind cu multă pricepere; a stăpâni; a poseda. /mână + suf. ~ui


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mânuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNUÍ vb. v. conduce, mâna.

Intrare: mânuit
mânuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânuit
  • mânuitul
  • mânuitu‑
  • mânui
  • mânuita
plural
  • mânuiți
  • mânuiții
  • mânuite
  • mânuitele
genitiv-dativ singular
  • mânuit
  • mânuitului
  • mânuite
  • mânuitei
plural
  • mânuiți
  • mânuiților
  • mânuite
  • mânuitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)