8 definiții pentru mânuță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mânuță sf [At: LB / Pl: ~țe / E: mână1 + -uță] 1-8 (Șhp) Mână1 (1-3,136) (mică) Si: (reg) mânucă (1-8), mânuriță (1-8), mănușică (1-8), mânușiță (1-8), (rar) mânușoară (1-8).

MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță.

MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță.

MÎNÚȚĂ, mîmițe, s. f. Diminutiv al lui mînă. Fata își lăsă mînuță aspră... între degetele flăcăului. SADOVEANU, E. 124. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă. EMINESCU, O. IV 98.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe

mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNÚȚĂ s. mânușiță, (prin Maram.) mânucă, (prin Olt.) mânușică. (O ~ de copil.)

MÎNUȚĂ s. mînușiță, (prin Maram.) mînucă, (prin Olt.) mînușică. (O ~ de copil.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mânuță de aur expr. (intl.) hoț de buzunare.

Intrare: mânuță
mânuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânuță
  • mânuța
plural
  • mânuțe
  • mânuțele
genitiv-dativ singular
  • mânuțe
  • mânuței
plural
  • mânuțe
  • mânuțelor
vocativ singular
plural

mânuță

  • 1. Diminutiv al lui mână.
    exemple
    • Fata își lăsă mînuța aspră... între degetele flăcăului. SADOVEANU, E. 124.
      surse: DLRLC
    • Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă. EMINESCU, O. IV 98.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Mână + sufix -uță.
    surse: DEX '09 DEX '98