18 definiții pentru mâna


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.

mâna1 [At: PSALT. 166 / Pzi: mân și mâi; Cj: să mân, să mâi; Grz: mânând, (pop) ind / E: ml minari „a amenința”] 1 vt (Fșa) A dirija mersul unui animal. 2 vt (Fșa) A dirija mersul unui vehicul cu tracțiune animală. 3 vt (Fșa) A stimula la mers. 4 vt (Fam; îe) A ~ porcii (la jir sau, rar, la Brașov) A sforăi în somn. 5 vt (Îe) Mână măgaru'! Pleacă de aici! 6 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel. 7 vt (Pop; pan; c. i. vehicule cu diferite genuri de tracțiune) A conduce. 8 vi (Abs) A pomi. 9 vi (Abs) A se deplasa. 10 vi (Abs) A grăbi. 11-12 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A duce pe cineva la... 13-14 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A îndruma pe cineva spre... 15-16 vi, vr (Înv) A (se) deplasa spre... 17 vt (Pop) A lua cu sine. 18 vt (Îvr) A pune pe fugă. 19 vt (Reg) A îndepărta. 20 vt (Reg; c. i. un animal sălbatic, un vânat) A hăitui. 21 vt (Reg, c. i. un animal sălbatic, un vânat) A adulmeca. 22 vt (Îvp) A trimite pe cineva undeva. 23 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) afară sau a-l ~ burduhanul A avea diaree. 24 vt (Îvr; c. i. o scrisoare, o petiție etc.) A expedia. 25 vt A pune în mișcare. 26 vt A mișca din loc Si: a deplasa, a împinge. 27 vr (Reg) A aluneca. 28 vt (Înv; Ban) A da în judecată. 29 vrr (Ban) A se ciorovăi. 30 vr (Înv) A duce mai departe. 31 vt (Îe) A(-și) ~ viața sau a o ~ A-și duce viața. 32 vr (D. timp) A trece. 33 vt (Mun) A înainta cu săpatul într-o mină, într-o galerie etc.

mâna2 vt [At: ARH. FOLK. III, 113 / Pzi: mân / E: ns cf mână1] (Pop; în superstiții) A fermeca.

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracțiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. * ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracțiune animală) A face să se miște conducând într-o anumită direcție. 3) pop. (persoane) A obliga cu forța la ceva. 4) A mișca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcție. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari

mânà v. 1. a face să meargă înainte, vorbind mai ales de animale: mână boii la apă, mână calul iute; 2. fig. a îmboldi: ce-i mâna pe ei în luptă? EM. [Lat. MINARI].

MÎNÁ, mîn, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la animale de tracțiune) A îndemna la mers (trăgînd de hățuri, îmboldind, strigînd), a conduce pe un drum, a face să urmeze o anumită direcție. E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20. Aud moara vîjîind Pe badea boii mînînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ (Rar, cu privire la alte animale) Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115. ◊ Absol. Rădvanul zbura pe cale. Surugiii mînau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115 Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Expr. (Familiar) A mîna porcii la jir v. jir. A mîna pe tînjală v. tînjală. ♦ (Cu privire la obiecte) A împinge, a face să alunece. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144. ♦ A goni (animale sălbatice). Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. 2. (Cu privire la persoane) A sili să meargă undeva, a îmboldi, a îndemna, a împinge spre o țintă. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i mînară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140. Tatarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15. Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn'! EMINESCU, O. I 59. ◊ Fig. (Subiectul este un abstract) Poate-i vrun bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ♦ A conduce. (Fig.) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Regional) A trimite pe cineva undeva, a spune sau a porunci cuiva să se ducă undeva sau să facă ceva. M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, V. 88. Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. S. 63. M-a mînat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. 3. (Subiectul este o forță oarecare) A pune în mișcare, a mișca din loc, a face să înainteze, a împinge din urmă, a duce. Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A merge repede, a se grăbi. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629.

1) mîn, a v. tr. (lat. mĭnare, a mîna, a conduce [minare plaustrum, a duce caru]; it. menare, pv. cat. vsp. menar, fr. mener. V. îndemn). Fac animalele să meargă, maĭ ales vorbind de cele înhămate: a mîna caiĭ, boiĭ. Fig. Îndemn: furia îĭ mînă. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna caiĭ foarte răpede ca cum aĭ fi în pustia Bărăganuluĭ, unde nu țĭ-e frică că veĭ călca lumea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. și pl. mână; conj. prez. 3 sg. și pl. mâne; ger. mânând

mân (animalul), mâni 2, mâne 3 conj., mânând ger.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.

MÎNA vb. 1. a conduce, (rar) a mînui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa. (Vîntul ~ departe frunzele.)

mîna vb. v. ADRESA. ALUNGA. DEPĂRTA. EXPEDIA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. SCOATE. SCRIE. TÎRÎ. TRIMITE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mîná (mấn, mânát), vb.1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a mâna porcii la jir expr. a sforăi în somn.[1]

  1. Nu e argotic, e popular — Alexutsu

mână măgaru’! expr. pleacă de-aici!, ia-o din loc!

Intrare: mâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâna
  • mânare
  • mânat
  • mânatu‑
  • mânând
  • mânându‑
singular plural
  • mâ
  • mânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mân
(să)
  • mân
  • mânam
  • mânai
  • mânasem
a II-a (tu)
  • mâni
(să)
  • mâni
  • mânai
  • mânași
  • mânaseși
a III-a (el, ea)
  • mâ
(să)
  • mâne
  • mâna
  • mână
  • mânase
plural I (noi)
  • mânăm
(să)
  • mânăm
  • mânam
  • mânarăm
  • mânaserăm
  • mânasem
a II-a (voi)
  • mânați
(să)
  • mânați
  • mânați
  • mânarăți
  • mânaserăți
  • mânaseți
a III-a (ei, ele)
  • mâ
(să)
  • mâne
  • mânau
  • mâna
  • mânaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mâna

  • 1. A dirija mersul unui animal sau, prin extensiune, al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: stimula îmboldi îndemna 9 exemple
    exemple
    • E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27.
      surse: DLRLC
    • Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47.
      surse: DLRLC
    • Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20.
      surse: DLRLC
    • Aud moara vîjîind Pe badea boii mînînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144.
      surse: DLRLC
    • rar Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167.
      surse: DLRLC
    • rar O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115.
      surse: DLRLC
    • absolut Rădvanul zbura pe cale. Surugiii mînau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74.
      surse: DLRLC
    • absolut Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115.
      surse: DLRLC
    • absolut Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie familiar A mâna porcii la jir = a sforăi în somn.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sforăi
    • surse: DLRLC
    • 1.3. expresie familiar Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul!
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.4. (Cu privire la obiecte) A face să alunece.
      surse: DLRLC sinonime: împinge un exemplu
      exemple
      • Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144.
        surse: DLRLC
    • 1.5. A goni (animale sălbatice).
      surse: DLRLC sinonime: goni un exemplu
      exemple
      • Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269.
        surse: DLRLC
    • 1.6. figurat familiar A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: îmboldi îndemna
    • 1.7. intranzitiv popular A se grăbi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: grăbi merge zori (grăbi) 3 exemple
      exemple
      • Mâna cât putea de repede.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195.
        surse: DLRLC
      • Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629.
        surse: DLRLC
  • 2. popular A lua, a duce, a târî cu sine.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: duce (vb.) lua târî
  • 3. popular A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îmboldi împinge îndemna 9 exemple
    exemple
    • Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i mînară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140.
      surse: DLRLC
    • Tatarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15.
      surse: DLRLC
    • Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn’! EMINESCU, O. I 59.
      surse: DLRLC
    • figurat Poate-i vrun bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221.
      surse: DLRLC
    • figurat Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249.
      surse: DLRLC
    • figurat Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172.
      surse: DLRLC
    • M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, V. 88.
      surse: DLRLC
    • Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. S. 63.
      surse: DLRLC
    • M-a mînat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • figurat Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148.
        surse: DLRLC
  • 4. popular A pune în mișcare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acționa duce (vb.) mișca 3 exemple
    exemple
    • Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5.
      surse: DLRLC
    • Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69.
      surse: DLRLC
    • În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5.
      surse: DLRLC

etimologie: