LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. lutum.

lut¹ sn [At: PSALT. 85/40 / V: (Trs) lud⁴, (înv) liut, lot / Pl: ~uri / E: ml lutum] 1 Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, folosită în olărie, în construcții și în sculptură Si: argilă. 2 (Pop; d. persoane; îe) A fi ca ~ul în mâna olarului A fi lipsit de personalitate, putând fi ușor influențat. 3 (Reg; îe) A se cerca ~ pe ~ A lovi două vase unul de altul spre a vedea dacă sunt tari. 4 (Reg; îe) A se face ~ și pământ A se supune fără comentarii. 5 (Înv; îs) ~ pecetos Bol³. 6 (Reg; îs) ~ verde Argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. 7 Pământ. 8 (Îs) ~ de pământ Argilă. 9 (Reg; îs) ~ de tocilă Nisip fin ce se roade din tocilă și rămâne pe fundul jgheabului. 10 (Reg; fig) Om foarte bătrân. 11 (Olt; Mun) Murdărie pe piele Si: jeg, rapăn. 12 (Fig) Cadavru.

LUT, (rar) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. – Lat. lutum.

LUT, (rar) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară foarte răspîndită în natură, de culoare galbenă sau cafenie, formînd o varietate de argilă cu conținut de nisip și de oxizi de fier, folosită în olărie, lucrări de construcție și sculptură. Sus, la mansardă, alte două încăperi, destul de mari, dar cu lut pe jos. GALAN, B. I 263. Mi-e capul greu ca de lut, Stau în prag și ea nu vine. COȘBUC, P. I 50. Fata... își suflecă mînicile, călcă lut și lipi cuptioriul. CREANGĂ, P. 287. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită de sătence pentru tras brîie la casă. 2. Pămînt. (Poetic) Într-o șubredă făptură de lut, întîmplarea închide cîteodată atîta putere... încît rămîi uimit. ANGHEL, PR. 123. Ce-ți pasă ție, chip de lut, dac-oi fi eu sau altul? EMINESCU, O. I 181. ♦ Fig. Trupul omenesc după moarte. Privesc apoi lutul rămas... alb și rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu. EMINESCU, O. I 37.

LUT ~uri n. 1) Rocă sedimentară de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, folosită în construcții și în olărie; argilă. ◊ Greu ca ~ul foarte greu. 2) poet. Trupul omenesc (după moarte). ◊ Chip de ~ se spune despre o persoană indiferentă. /<lat. lutum

lut n. 1. argilă: lutul în mâna olarului; 2. (poetic) corp: coboară ’n morminte nestabilul tău lut BOL. [Lat. LUTUM].

lut n., pl. urĭ (lat. lŭtum, lut; it. loto, sic. lutu, sard. ludu, sp. pg. lodo). Argilă, pămînt galben compact. Fig. Poet. Trupu omuluĭ (făcut din lut, cum se zice).

liut sn vz lut

lot² sn vz lut

lud⁴ sn vz lut

!lut (argilă) s. n.

lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. luturi

lut s. n., pl. luturi

LUT s. v. argilă.

LUT s. argilă, clisă, humă, pămînt, (înv. și reg.) tină, (reg.) hlei, (Transilv.) agiag. (O cană de ~.)

lut (luturi), s. n. – 1. Argilă. – 2. Pămînt. – Mr., megl., istr. lut. Lat. lutum (Pușcariu 1005; Candrea-Dens., 1032; REW 5189), cf. it. loto, sp., port. lodo. – Der. lutărie, s. f. (loc unde se extrage argila); lutișor, s. m. (roșu aprins, ocru); lutos, adj. (argilos), care poate proveni și direct din lat. lutōsus (Pușcariu 1006; Candrea-Dens., 1033; REW 5186); lutui, vb. (a tencui, a lipi). Ngr. λοῦτος pare să se explice din rom. (Meyer, Neugr. St., II, 76).

LUT (lat. lutum) s. n. 1. Material sedimentar format din amestec de argilă (7-30%), praf (28-50%) și nisip fin (sub 50%), friabil în stare uscată și plastic în stare umedă; formează substratul mineral al multor soluri; argilă. Prezența vânelor de l. în România a determinat dezvoltare olăritului, în așezările subcarpatice și în zonele de podiș și deal, ca una dintre ocupațiile importante. 2. Pământ.

Ce-ți pasă ție, chip de lut, dacă-oi fi eu sau altul? – două versuri din Luceafărul de Mihail Eminescu, devenite o expresie cunoscută. Versurile le rostește Hiperion (Luceafărul) cînd o vede pe iubita visurilor sale în brațele altuia. Expresia se folosește, în genere, la adresa persoanelor nestatornice, schimbătoare. LIT.

Colos cu picioare de lut – În cartea profetului Daniel (din Biblie) se povestește că regele Nabucodonosor al Babilonului a visat odată un asemenea colos. Chemînd pe prorocul Daniel să-i tălmăcească visul, acesta i-a spus (prevestindu-i astfel prăbușirea) că uriașul cu „picioare de lut” înseamnă o împărăție mare „fără temeinicie”, căci o piatră aruncată în picioarele colosului îl poate răsturna cu ușurință. După ce filozotul francez Diderot a vizitat Rusia în anii 1773-1774, el a folosit această imagine, rezumîndu-și impresiile despre imperiul țarilor. Cuvîntul a prins și, de atunci, de multe ori, împărăția țaristă a fost desemnată prin expresia: „colosul cu picioare de lut”. Supărat, poetul Pușkin a răspuns cu toată vehemența, într-o poezie în care amintea de victoria oștilor rusești împotriva armatelor lui Napoleon („Aniversarea luptei de la Borodino”), celor care continuau să numească astfel Rusia. Comparația aceasta pentru Rusia țaristă a murit o dată cu țarismul, dar expresia „colosul cu picioare de lut” mai trăiește și astăzi, fiind folosită pentru o măreție aparentă, pentru o grandoare exterioară, care în fond însă e numai șubrezenie și putregai. BIB.