loitrar [At: SCL 1957, 107 / V: leoi~ / Pl: (1) ~e, (8) ~i / E: nct] 1 sn (Reg) Loitră (5). 2 sn (Pex; reg) Loitră (6). 3 sn (Reg) Scoarță. 4 sn (Reg) Carâmb la loitra carului sau a căruței. 5 sn (Trs) Coș al carului sau al căruței alcătuit din loitre (5) și codirlă, în care se transportă grâu, fân etc. 6 sn (Trs) Cantitate corespunzătoare unui loitrar (5). 7 sn (Buc) Grătar pentru nutreț, fixat deasupra ieslei Si: loitră (9). 8-9 sm (Iht; reg) Obleț (Alburnus alburnus și lucidus).

loitrar s.n., s.m. (reg.) I s.n. 1 <reg.> leasă, loitră, șireglă, șușlete. Loitrarul este un grătar pentru nutreț fixat de peretele grajdului, deasupra ieslei. 2 (la car sau la căruță) v. Loitră. 3 (la loitrele căruței sau ale carului) v. Carâmb. 4 (la car sau la căruță) v. Scoarță. II s.m. (iht.) v. Albișoară (v. albișor). Albiță. Obleț. Sorean (Alburnus alburnus).

loitrár, loitrare, s.n. (reg.) Încărcătura unei căruțe până la loitre: „Hai să prindem vacile la car, punem în car un braț bun de paie, ori un loitrar întreg. Și pe tine te bag acolo, sub paie, în loitrar” (Bilțiu, 2002: 396). – Et. nec. (MDA).