LOCOMOTOR, -OARE, locomotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. De locomoție, pentru locomoție. 2. S. n. Locomotivă cu motor electric. – Din fr. locomoteur.

locomotor, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / V: ~iu, ~ie a / Pl: ~i, ~oare / E: fr locomoteur] 1 a Care se referă la locomoție (1) Si: (înv) locomotiv² (1). 2 a Specific locomoției (1) Si: (înv) locomotiv² (2). 3 a De locomoție (1) Si: (înv) locomotiv² (3). 4 a Pentru locomoție (4) Si: (înv) locomotiv² (4). 5 a (Atm; îs) Aparat sau sistem ~ Sistem care ajută la locomoție (2) Si: (înv) locomotiv² (5). 6 a (Atm; îas) Specific locomoției (2) Si: locomotrice (1), (înv) locomotiv² (6). 7 a (Atm; îas) Care se referă la locomoție (2) Si: locomotrice (1), (înv) locomotiv² (7). 8 a (Atm; îas) De locomoție (2) Si: locomotrice (1), (înv) locomotiv² (8). 9 sn (Înv) Locomotivă (1) cu motor electric.

LOCOMOTOR, -OARE, locomotori, -oare, adj. De locomoție, pentru locomoție. – Din fr. locomoteur.

LOCOMOTOR, -OARE, locomotori, -oare, adj. De locomoție, pentru locomoție, în legătură cu locomoția. Aparatul locomotor al omului.

LOCOMOTOR, -OARE adj. De (pentru) locomoție. // s.n. Locomotivă cu motor electric. [< fr. locomoteur].

LOCOMOTOR, -OARE I. adj. (despre mușchi, organe etc.) care servește pentru locomoție. II. s. n. locomotivă cu motor electric. (< fr. locomoteur)

LOCOMOTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care ține de locomoție; propriu locomoției. /<fr. locomoteur

*locomotór, -oáre adj. (compus d. lat. loco, ablativu luĭ locus, loc, și motor). Pin ajutoru căruĭa te poțĭ mișca din loc în loc: mușchĭ locomotorĭ, facultate locomotrice. – Fem. rar și -trice (lat. -trix, -tricis).

locomotoriu, ~ie a vz locomotor

locomotor¹ adj. m., pl. locomotori; f. sg. și pl. locomotoare

locomotor¹ adj. m., pl. locomotori; f. sg. și pl. locomotoare

locomotor adj. motor

locomotor