locma sf [At: (sf. sec. XVIII) LET. III 200/18 / V: (îrg) luc~ / Pl: ~le / E: tc lokma] (Înv) 1 Preparat culinar dulce, foarte gustos, de proveniență turcească. 2 (Pex) Mâncare gustoasă. 3 (Fig) Sumă mare de bani Si: (pfm) chilipir. 4 (Fig) Afacere avantajoasă.

LOCMA, locmale, s. f. (Învechit) 1. Mîncare gustoasă, după care îți «lasă gura apă». Ce dulceți bune făcea! Ce locmale, Baclavale. ALECSANDRI, T. I 44. 2. Chilipir, cîștig, îndestulare. Nu te amăgi că sînt pentru tine aceste fericiri...! Nu este de nasul tău această locma. GORJAN, H. IV 92.

LOCMA s.f. (Mold.) Cîștig, chilipir. Cerea una ca aceasta, fiind învățat cu locmale mai mari. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. lokma.

locmà f. 1. un fel de plăcintă turcească: nu’ți cere inima ceva locmale? AL.; 2. fig. sumă mare de bani. [Turc. LOKMA].

locmá f. (turc. [d. ar.] lokma, ngr. lokmás, bg. sîrb. lokma). Vechĭ. Un fel de clătită. Fig. Prăjiturĭ bune. Azĭ. Fig. Chilipir, cîștig, avantaj: a umbla după locmale.

lucma sf vz locma

locma (înv.) s. f., art. locmaua, g.-d. art. locmalei; pl. locmale

locma (înv.) s. f., art. locmaua, g.-d. art. locmalei; pl. locmale, art. locmalele

locma s. f., art. locmaua, g.-d. art. locmalei; pl. locmale

LOCMA s. v. chilipir.

locma s. v. CHILIPIR.

locma (locmale), s. f. – 1. Prăjitură orientală semănînd cu uscățelele. – 2. Sinecură; mîncare bună. – Mr. locmae. Tc. (arab.) lokma (Șeineanu, II, 239; Meyer 231; Lokotsch 1335), cf. ngr. λοϰμᾶς, bg., sb. lokma, alb. lokmë.

locma s.f. (înv.) un fel de clătite; prăjituri bune.