LICENȚIAT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care a obținut o licență (1). 2. (Jur.) Persoană autorizată printr-un contract de licență să utilizeze un brevet de invenție sau o marcă, de către titularii acestora. [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. licenziato.

licențiat, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) lițe~ / P: ~ți-at / Pl: ~ați, ~e / E: fr licencié, ger Lizenziat, lat licentiatus] 1-2 smf, a (Persoană) care a obținut o licență¹ (14) Si: (rar) licent (1-2). 3 a (Înv) Eliberat din armată, funcție, serviciu etc. Si: concediat.

LICENȚIAT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. Persoană care a obținut o licență (1). [Pr.: -ți-at] – Din fr. licencié, it. licenziato.

LICENȚIAT, -Ă, licențiați, -te, s. m. și f. (În vechea organizare a învățămîntului) Persoană care a trecut examenul de licență al unei instituții de învățămînt superior și a obținut titlul respectiv. După trei ani era licențiat în drept. VLAHUȚĂ, O. A. III 22. – Pronunțat: -ți-at.

LICENȚIAT, -Ă s.m. și f. Posesor al unui titlu sau al unei diplome de licență. [Pron. -ți-at. / cf. fr. licencié].

LICENȚIAT, -Ă s. m. f. posesor al unui titlu, al unei diplome de licență. (< fr. licencié, it. licenziato)

LICENȚIAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a obținut diplomă de licență. [Sil. -ți-at] /<fr. licencié, it. licenziato

*licențiát, -ă adj. Care a fost licențiat, congediat: soldațĭ, elevĭ licențiațĭ. Subst. Care a obținut licența universitară: licențiat în filologie.

licențiată (desp. -ți-a) s. f., g.-d. art. licențiatei; pl. licențiate

licențiată (-ți-a-) s. f., g.-d. art. licențiatei; pl. licențiate

licențiată s. f. (sil. -ți-a-), pl. licențiate

LICENȚIAT adj., s. titrat. (Un tânăr ~.)

LICENȚIAT adj., s. titrat. (Un tînăr ~.)

licențiat, -ă, licențiați, -te s. m., s. f. (glum.) absolvent de liceu.