legitimație sf [At: COD. ȚIV. 6^bis/11 / V: (rar) ~iune, (îvr) ~ghiti~, ~măciune, ~mățiune / Pl: ~ii / E: fr légitimation, ger Legitimation] 1 (Jur; asr) Legitimare (1). 2 (Îvr) Înfiere a unui copil. 3 (Îvr) Adopție a unui copil. 4 (Îvr) Legitimare (4). 5 (Asr) Justificare. 6 (Asr) Motivare. 7 Document oficial prin care se constată și se probează identitatea, calitatea cuiva sau apartenența unei persoane la o instituție, la un club etc. 8 (Fig) Dovadă. 9 (Fig) Probă.

LEGITIMAȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal, eliberat de o autoritate, prin care cineva se poate legitima, dovedindu-și identitatea, calitatea etc. Persoanele distinse cu titluri ale Republicii Populare Romîne primesc diploma de conferire a titlului și legitimația. B. O. 1953, 21. Profesorul: Poate aveți un act, o legitimație. SEBASTIAN, T. 241.

LEGITIMAȚIE s.f. Act, document personal care atestă oficial identitatea unei persoane, gradul pe care îl are etc. [Gen. -iei, var. legitimațiune s.f. / cf. fr. légitimation].

LEGITIMAȚIE s. f. act, document personal care atestă oficial identitatea unei persoane. (< fr. légitimation)

LEGITIMAȚIE ~i f. Act oficial eliberat de o autoritate prin care se atestă identitatea unei persoane (sau se certifică anumite date juridice). [G.-D. legitimației] /<fr. légitimation

leghitimație sf vz legitimație

legitimațiune sf vz legitimație

legitimăciune sf vz legitimație

legitimățiune sf vz legitimație

LEGITIMAȚIUNE s.f. v. legitimație.

abonament-legitimație s. n. Legitimație care, în schimbul unei sume de bani, permite posesorului să călătorească cu anumite mijloace de transport ◊ „I.T.B.-ul va pune în vânzare și noul tip de abonament-legitimație cu durată nelimitată (până la pierdere sau deteriorare).” R.l. 12 X 77 p. 5 (din abonament + legitimație)

legitimație-abonament s. f. Document care servește atât ca legitimație cât și ca abonament ◊ „La recentul turneu internațional de box, unuia dintre fotoreporterii noștri, deși a prezentat legitimația-abonament de intrare, eliberată de U.C.F.S., nu i-a fost, pur și simplu, permis accesul pe stadionul Republicii.” I.B. 6 IX 66 p. 3. ◊ „[...] posesorii de legitimații-abonament [...] se vor prezenta [...] pentru a-și ridica tichetele de locuri, fără de care nu vor avea acces pe stadion.” I.B. 11 IV 85 p. 7 (din legitimație + abonament)

legitimați(un)e f. 1. recunoaștere autentică a puterilor unui trimis, unui deputat; 2. legitimarea unui copil.

*legitimațiúne f. (d. legitimez; fr. légitimation). Acțiunea de a legitima, de a recunoaște formal. – Și -áție și -áre.

legitimație (desp. -ți-e) s. f., art. legitimația (desp. -ți-a), g.-d. art. legitimației; pl. legitimații, art. legitimațiile (desp. -ți-i-)

legitimație (-ți-e) s. f., art. legitimația (-ți-a), g.-d. art. legitimației; pl. legitimații, art. legitimațiile (-ți-i-)

legitimație s. f. (sil. -ți-e), art. legitimația (sil. -ți-a), g.-d. art. legitimației; pl. legitimații, art. legitimațiile (sil. -ți-i-)

legitimație

legitimație, -ției gen. a.

șmecher cu legitimație expr. (intl.) infractor temut / cu antecendente penale.

LEGITIMAȚIE s. act, document, hârtie. (Rog, prezentați ~iile!)

legitimație s.f. 1 act¹, document, hârtie. Polițistul a cerut șoferului legitimația la control. 2 (jur.; înv.) v. Legitimare.

LEGITIMAȚIE s. act, document, hîrtie. (Rog, prezentați ~iile!)