19 definiții pentru laur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

laur1 sm [At: (a. 1563), ap. DLR ms / V: (înv) sf / Pl: ~i, (înv) ~e / E: lat laurus] 1 (Șîc ~-porcesc) Plantă erbacee perenă, cu miros pătrunzător și neplăcut, cu tulpina înaltă, goală în interior, cu flori mici, albe și solitare, ale cărei frunze inegal dințate și ale cărei semințe mici și negre aflate în fructul sub formă de capsulă țepoasă sunt folosite în medicină datorită conținutului de substanțe alcaloide cu proprietăți calmante, narcotice și antispasmodice Si: bolândariță, ciumăfaie, iarba-dracului, (reg) mălaci (Datura stramonium). 2 (Reg, îf laură) Om leneș și indolent. 3 (Reg) Om urât. 4 Arbust mediteranean din familia lauraceelor, cu tulpină înaltă până la 10 m, cu frunzele persistente, tari, lucioase, aromate, cu marginea ușor ondulată, care sunt folosite ca mirodenii, și cu fructul bacă mică, ovală, de culoare neagră-albăstruie, din care se extrag uleiuri utilizate în industria farmaceutică Si: dafin (Laurus nobilis). 5 (Prc; mpl; șîs cunună sau coroană de ~i) Ramură de laur, ca simbol al victoriei. 6 (Pan) Ornament în formă de frunză de laur (4). 7 (Fig) Glorie. 8 (Fig) Succes. 9 (Fig) Izbândă. 10 (Fig) Premiu. 11 (Fig) Glorificare. 12 (Îe) A culege (sau a aduna) ~i A obține succese. 13 (Îe) A pune (cuiva) cunună de ~i A recunoaște victoria, succesul cuiva. 14 (Îae) A lăuda. 15 (Îe) A purta ~ A obține succes. 16 (Îae) A fi lăudat. 17 Arbust din familia aquifoliaceelor, cu frunze persistente, lucioase, spinos dințate, cu flori mici, albe, mirositoare, grupate în inflorescențe scurte și cu fructe roșii, care crește rar în țara noastră. 18 (Reg) Alior (Euphorbia cyparissium). 19 (Îe) A se culca pe ~i A se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe. 20 Arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii (Ilex aquifolium). 21 (Fam; interogativ sau exclamativ; îe) Am mâncat ~(i)? sau doar n-am mâncat ~(i)! Doar nu-s nebun.

laur2[1] sm [At: HEM III, 2968 / E: ns cf laur1, balaur] (Mtp; csnp) Balaur. corectată

  1. În original, fără accent (ceea ce ar indica pronunția într-o singură silabă). — cata

LÁUR, lauri, s. m. 1. Dafin. ♦ (La pl.) Frunzele dafinului (cu care se încununau odinioară eroii, poeții, oratorii); fig. glorie, victorie. ◊ Expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe. 2. Arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii (Ilex aquifolium). 3. Plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă; ciumăfaie (Datura stramonium).Expr. (Fam.; în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu-s nebun. – Lat. laurus.

LÁUR, lauri, s. m. 1. Dafin. ♦ (La pl.) Frunzele dafinului (cu care se încununau odinioară eroii, poeții, oratorii); fig. glorie, victorie. ◊ Expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe. 2. Arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii (Ilex aquifolium). 3. Plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă; ciumăfaie (Datura stramonium).Expr. (Fam.; în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu-s nebun. – Lat. laurus.

LÁUR, lauri, s. m. 1. Dafin. Din insule bogate cu mari grădini de laur, Lebede argintoase aripele-ntinzînd Veneau sfîșiind apa la luntrea lui de aur Și se-nhămau la dînsa și o trăgeau cîntînd. EMINESCU, O. IV 169. Fata coboară voioasă din laur, Aleargă prin flori. BPLINTINEANU, O. 83. Trebuie să ne mulțămim numai cu ghirlandele de flori roși ce culegem de pe crengile laurilor. ALECSANDRI, O. P. 346. ♦ (La pl.) Frunzele dafinului (cu care odinioară se încununau eroii, poeții sau oratorii); fig. glorie, victorie, biruință. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 247. Avuși tu zile mîndre cînd fruntea ta curată De laurii măririi lucit-a-ncununată. BOLINTINEANU, O. 119. Iar tu, nour de rodire, Fă să crească-n sînul său, Cu verzi lauri de mărire. Floarea sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 87. ◊ Expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. Poezia mea... culege toți laurii roșii în lupte. TULBURE, V. R. 7. A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea sau lupta mai departe. 2. Plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă cu semințe negre (Datura stramonium); ciumăfaie. Printre ciulini și tufe de laur, se iscau cînd și cînd vîrtejuri scurte de praf negru, lipicios. GALAN, B. I 300. ◊ Expr. (În fraze interogative sau exclamative) Am (sau doar n-am) mîncat laur(i) (ca să fac sau să fi făcut una ca asta), spune cel care respinge cu hotărîre sau indignare o acuzație, o rugăminte, o sarcină. Da ce? am mîncat laur, ca să mă ostenesc eu cu tine? ISPIRESCU, L. 349. – Pl. și: (s. n., învechit) laure (ODOBESCU, S. I 306).

LÁUR ~i m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase și aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de ~.Cunună de ~i cunună din frunzele acestui arbust oferită în trecut oamenilor iluștri în semn de înaltă prețuire. A culege ~ii a deveni celebru. A se culca pe ~i a fi satisfăcut de succesele obținute cândva. 2) Plantă erbacee veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă, folosită în medicină. ◊ A mâncat ~ (sau ~i) sau doar n-am mâncat ~i! doar nu și-a (sau mi-am) ieșit din minți; vezi bine, n-a (sau n-am) înnebunit. /<lat. laurus

laur m. plantă ale cării grăunțe mâncându-le omul, începe să tremure și înnebunește (Datura stramonium): ce, ai mâncat laur? [Lat. LAURUS, dafin, nume dat unui arbust ale cărui foi aduc întru câtva cu ale dafinului].

laur m. 1. numele științific al dafinului; 2. fig. pl. simbolul victoriei, glorie dobândită prin arme sau prin poezie: laurii voiau să smulgă de pe fruntea ta de fier EM.

láur m. (lat. laurus, it. alloro, vfr. lor, [nfr. laurier], pv. laur [sp. pg. laurel], pg. lauro). Datură (numită și laur porcesc). A fi mîncat laur, a fi înebunit. Neol. Dafin, un arbore perpetuŭ verde, simbol al gloriiĭ. Fig. Pl. Glorie: a te acoperi de laurĭ, a repurta laurĭ. A te culca pe lauriĭ dobîndițĭ, a nu maĭ lucra după ce aĭ obținut succes.

turbáre f. Acțiunea de a turba saŭ starea celuĭ turbat. Buruĭană care turbură mintea, (fără să aĭbă efectele turbăriĭ microbiene), numită maĭ des laur (V. datură). Fig. Mare furie: nu știaĭ tu, măĭ Tătare, ce-ĭ Românu în turbare? (Al.). – Turbarea e o boală virulentă (microbiană) care se dezvoltă spontaneŭ la cîne, pisică și alte animale și se transmite omuluĭ pin mușcătură saŭ simplă lingere. Tratată de la început pin metoda luĭ Pasteur (inoculațiunĭ antirabice, care durează 15-20 de zile), se stinge. După ce microbu a pătruns în sînge boala izbucnește cu groaznice semne: melancolie, neliniște, fuga de lume, respirațiune grea, spazmurĭ, aĭurare, greutate la înghițire și o mare frică de apă (idrofobie), după care urmează moartea. Numaĭ cît aude țîrîind apa din garafă în pahar, bolnavu se înfioară și nu poate bea, deși setea îl arde. Pînă azĭ, cu toate silințele luĭ Pasteur, Chamberland, Roux și Babeș, microbu turbăriĭ n’a putut fi izolat și decĭ după izbucnire, boala e incurabilă. În 1913 ziarele anunțaŭ izolarea microbuluĭ de un japonez. Pînă la aplicațiunea practică a medicamentuluĭ, e necesar ca îndată după ce te-a mușcat orĭ lins un animal suspect, să alergĭ la medic. De la mușcătură pînă la declararea boaleĭ pot trece 20-60 de zile, ĭar de la declarare pînă la moarte 5-6 zile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LÁUR s. 1. v. ciumăfaie. 2. v. dafin.

LAUR s. (BOT.) 1. (Datura stramonium) ciumăfaie, (înv. și reg.) măslag, (reg.) bolîndariță, bolînzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului. 2. (Laurus nobilis) dafin, (prin Transilv.) lurbăn.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

láur (láuri), s. m.1. Plantă, Datura stramonium. – 2. Dafin (Laurus nobilis). Lat. laurus (Candrea-Dens., 967; REW 4943; DAR), cf. it. alloro, prov. laur, fr. (laurier), sp., port. (laurel). Al doilea sens este împrumut cult.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDANT LAUREA LAUDI (lat.) armele să cedeze locul togii, laurii – elocvenței – Cicero, „De oficiis”, I, 22, 77. Astfel formulează Cicero preferința sa pentru o conducere civilă a societății. P. ext. Îndemn la soluționarea pașnică a conflictelor.

DATURA L., CIUMĂFAIE, DATURA, LAUR, fam. Solanaceae. Gen originar din America de S și India răsăriteană, cca 25 specii, erbacee sau arborescente (cu ramuri: semilemnoase), anuale sau perene, cultivate în cîmp sau seră. Frunze mari, caduce, pețiolate, ovate, sinuate și inegal dințate, otrăvitoare. Flori albe și roșii, lungi, infundibuliforme, pendente, foarte mirositoare. înflorește vara-toamna, iar unele specii în tot cursul iernii. Plantă cca 0,30-5 m înălțime.

ILEX L., ILEX, LAUR, fam. Aquifoliaceae. Gen originar din vestul și sudul Europei, din nordul Africii, Asia și ținuturile mediteraneene, pînă la 310 specii, arbuști sau arbori de talie mică, mereu verzi sau numai vara. Frunze simple, alterne, glabre, coriacee, lucioase, cu margini întregi sau dințate, deseori cu dinți spinoși, pețiolate. Flori, singulare sau în buchete, pe tip 5, cu petalele unite. Fruct, de obicei, drupă baciformă.

UMBELLULARIA Nutt., LAUR DE MUNTE, fam. Laurciceae. Gen cu o singură specie în California, arbore cu frunze persistente, aromatice, întregi: Umbellularia californica (Hook. et Arn.) Nutt. înflorește iarna-vara. Flori mici, verzi, parfumate, în umbele pedunculate. Frunze alterne, lanceolate. în patrie, arbore pînă la 22 m înălțime, în cultură, arbust.

Intrare: laur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laur
  • laurul
  • lauru‑
plural
  • lauri
  • laurii
genitiv-dativ singular
  • laur
  • laurului
plural
  • lauri
  • laurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)