17 definiții pentru larmă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

larmă sf [At: ȘINCAI, HR. I, 198/29 / Pl: ~me, (înv) lărmi / E: mg lárma, srb lärma] 1 (Înv; după verbele „a da”, „a face”) Semnal prin care se chemau ostașii la arme sau prin care se anunța apropierea dușmanului Si: alarmă (1), (înv) larmăt (1). 2 (Înv; în construcții cu verbul „a fi”) Stare de neliniște provocată de apropierea dușmanului, de ivirea unui pericol etc. Si: (înv) larmăt (2). 3 (Îrg) Ceartă (1). 4 (Îvp; îe) A face ~ asupra cuiva A certa. 5 Gălăgie. 6 (Îe) A face (sau a stârni) ~ în jurul (sau împrejurul) cuiva (sau a ceva) A produce senzație. 7 (Fig) Agitație (2). 8 (Fig; rar) Frământare (12).

LÁRMĂ s. f. 1. Zgomot mare; gălăgie. ♦ Fig. (Rar) Frământare, zbucium. 2, (înv.) Alarmă. – Din magh. lárma, sb. larma.

LÁRMĂ, (rar) larme, s. f. 1. Zgomot mare; gălăgie. ♦ Fig. (Rar) Frământare, zbucium. 2. (Înv.) Alarmă. – Din magh. lárma, scr. larma.

LÁRMĂ, (rar) larme, s. f. 1. Zgomot mare, gălăgie. În ograda gospodăriei colective era larmă și forfot. CAMILAR, TEM. 399. Se deșteptaseră pe pămătufurile înalte și privighetorile de baltă cu fluierături și larmă. SADOVEANU, N. F. 61. Tresar... aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n stejeriș; Pun mîna repede pe armă Si iau pădurea-n curmeziș. IOSIF, P. 66. ◊ (În legătură cu verbul «a face») Dar ce-ai pățit mă... de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă? CREANGĂ, P. 304. Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. EMINESCU, O. I 83. Fă-ți idee de larma ce poate să facă în codru și mai ales în munți vreo două sute de oameni și vreo treizeci de cîini. BOLINTINEANU, O. 330. ♦ Fig. (Rar) Frămîntare, zbucium. Versurile curgeau tremurat, unul după altul, dominînd larmele extraordinare din ființa lui. CAMILAR, N. I 140. 2. (Învechit) Alarmă. Țara suna de crunte larme. ALECSANDRI, P. III 327. Toți oșteni fruntași ce-n larme Au fost în mai multe dăți. NEGRUZZI, S. II 74.

LÁRMĂ ~e f. Zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); gălăgie; zarvă. [G.-D. larmei] /<sb. larma, ung. lárma

larmă f. sgomot mare: și atâta larmă făcură ISP. [Serb. LARMA; v. alarmă].

lármă f., pl. e (ung. larma, pol. larm, sîrb. larma, d. germ. lärm, care vine d. fr. alarme, alarmă). Barb. Gălăgie, tărăboĭ, tumult (zgomot de vocĭ). – La uniĭ și lármăt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lármă s. f., g.-d. art. lármei

lármă s. f., g.-d. art. lármei; pl. lárme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LÁRMĂ s. 1. v. hărmălaie. 2. v. zgomot.

LARMĂ s. 1. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era o ~ de nedescris.) 2. freamăt, gălăgie, tumult, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?)

Larmă ≠ tăcere, tihnă, liniște


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lármă (lárme), s. f.1. (Înv.) Alertă, alarmă. – 2. Gălăgie, tărăboi, zgomot mare. Germ. Alarm (< it. all’arme), prin intermediul sl. (pol., sb., cr. larma), sau al mag. lárma (Cihac, II, 165; Gáldi, Dict., 179). Este un dublet al lui alarmă, s. f., din fr. alarme. Sec. XVIII. – Der. lărmălău, s. n. (Trans., gălăgie), sing. reconstituit din pl. lărmălaie, cf. hărmălaie; lărmui, vb. (înv., a alarma; a face zgomot); lărmuitor, adj. (zgomotos).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lármă, larme, s.f. – (reg.) Gălăgie, tărăboi, zgomot: „Și fata aude, la spatele ei, larmă mare” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 129). – Din magh. lárma „gălăgie” (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) sau pol., srb. larma (DER, DEX, MDA) < germ. Alarm < it. allárme (DER).

lármă, larme, s.f. – Gălăgie, zgomot; zarvă, hormot, holcă. – Din magh. lárma, srb. larma (< germ. Lärm).

Intrare: larmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • larmă
  • larma
plural
  • larme
  • larmele
genitiv-dativ singular
  • larme
  • larmei
plural
  • larme
  • larmelor
vocativ singular
plural