12 definiții pentru lamură (g.-d. -ri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lamură1 sf [At. BIBLIA (1688), 3071/42 / Pl: ~ri / E: lat lamina] 1 sf (Înv; îs) Aur ~, argint ~ Metal de cea mai bună calitate, cu un înalt grad de puritate. 2 sf Puritate. 3 sf Calitate superioară. 4 sf (Pex) Cea mai bună parte, mai curată și mai aleasă dintr-un lucru Si: chintesență, cremă, esență, floare, frunte, spumă. 5 sf (Îs) ~ de aur Parte foarte prețioasă a unei entități. 6 sf (Asr) Persoană care se distinge prin hărnicie, corectitudine, integritate morală etc. Si: elită. 7 a (D. apă) Limpede.

LÁMURĂ s. f. Partea cea mai bună, mai curată și mai aleasă dintr-un lucru; floarea, fruntea, crema unui lucru. – Lat. lamina sau *lam(i)nula.

LÁMURĂ s. f. Partea cea mai bună, mai curată, mai aleasă dintr-un lucru; floarea, fruntea unui lucru. Lamura grîului. Lamura făinii.Umblau albinele la cules și strîngeau la știubeie lamura florilor. SADOVEANU, O. III 411. ◊ Fig. Oricare ar fi lamura adevărului, Parțîcul era... un pămînt de sudalmă și de otravă. CAMILAR, N. II 7. Vorbirea ta mi-i lamura de miere. EMINESCU, O. IV 283.

LÁMURĂ f. Partea cea mai bună, cea mai fină a unui lucru; frunte a unui lucru. [G.-D. lamurii] /<lat. lamina

lamură f. 1. floarea făinei: 2. fig. ce e mai bun în ceva. [Origină necunoscută].

lámură f. fără pl. (cp. cu lat. *lammula, dim. d. *lamma, lamă). Ceĭa ce e maĭ bun într’un lucru. Făină de calitate superioară. Fig. Să-l scoată ca lamura, să-l scoată achitat, spălat de acuzare (Rebr. 2, 127). Lamură de om, om harnic, curat și onest.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lámură s. f., g.-d. art. lámurii

lámură s. f., g.-d. art. lámurii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LÁMURĂ s. 1. (reg.) puf, pulbere. (~ a făinii.) 2. (fig.) cremă, floare, spumă. (~ din ceva.)

LAMURĂ s. 1. (reg.) puf, pulbere. (~ a făinii.) 2. (fig.) cremă, floare, spumă. (~ din ceva.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lámură (-ri), s. f. 1. Metal prețios pur, masiv, autentic. – 2. Cremă, elită. Lat. lamina „bară de metal prețios” (lexiconul de la Buda; Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 411; DAR). Rezultatul pl., *lamene, a trecut în lamuri prin analogie cu pl. terminate în -uri, cf. vergură, lature, țărm; sing. lamură este o reconstituire analogică. Giuglea, Cercetări lexicografice, 14, pornește mai curînd de la un lat. *lamŭla, și Candrea de la *lamnŭla; Graur, BL, V, 103, afirmă că nici una dintre explicații nu este acceptabilă; dar nu pare să aibă dificultăți în admiterea etimonului lamina, care corespunde semantic și se poate explica și prin fonetism. Mai înainte, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 681, și Pușcariu 935, REW 4869, se gîndiseră la lat. *remola, din re-molere, care pare mai puțin probabil, și Roesler 572 în gr. λαμπρός „strălucit(or)”. Der. lămuri, vb. (a purifica; a depura metalele; a explica, a desluși, a elucida, a netezi; a distinge), pe care Crețu 342 îl explica pornind de la lat. lumināre; nelămurit, adj. (neclar, confuz, indistinct); lămuritor, adj. (curățitor, purificator; explicativ, clarificator). Koerting 5614 îl explică pe lămuri prin lat. limulĭre, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 281.

Intrare: lamură (g.-d. -ri)
lamură (g.-d. -ri) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lamură
  • lamura
plural
genitiv-dativ singular
  • lamuri
  • lamurii
plural
vocativ singular
plural