lado [At: M. COSTIN, O. 135 / E: ucr ладο cf ucr дадушка „iubită”] (Pop; are) 1-2 i, sfi (Cuvânt care exprimă) afecțiune față de o persoană feminină.

LADO s. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului ◊ „La alegerile din 9 februarie, Lado a avut peste 7000 de observatori în București și în teritoriu.” Expres 1824 II 92 p. 16. ◊ „Trăim într-un stat polițienesc a afirmat dl. N. Ștefănescu Drăgănești, președintele LADO.” R.l. 25 IX 93 p. 3; v. și ◊ „22” 143/95 p. 9 (Abreviere din L[iga pentru] A[părarea] D[repturilor] O[mului])

ládo, un vechĭ voc. fem. rămas ca o interj. care apare în P. P. ca un strigăt adresat mireseĭ (bg. oĭ, lado, lado, o, mireasă, mireasă! lada, a doŭa fiĭcă în casă; sîrb. lada, soție, lado, refren de cîntec; rut. lado, lada, soț, soție. Bern. 1, 682): Frunză verde lăcrămĭoară, Lado, lado, surioară, Du-te’n haĭne de mireasă La bărbatu tăŭ acasă! (Al.).

lado interj. – Cuvînt care se adresează miresei, în epitalamurile populare mold. Vocativ al unui ladă, neuzitat, din sb. lada „soție”, rut. ljado „soție” (Tiktin; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 205).

lado, lado! refren la nunțile țărănești din Moldova.

lado, refren invocat în cântecele de nuntă din Moldova și Oltenia, fie independent, fie în cadrul versului (Lado, lado surioară). Se pare că l. provine din mitologia pol. (Düringsfeld); D. Cantemir consideră că l. și mano sunt nume ce amintesc de vechi culte ale Daciei, reprezentând „patroanele dragostei nupțiale”. La bulgari, l. se întâlnește în cântecele de joc legate de perioada de iarnă, care însoțesc obiceiul vergelului (laduvane) ca: doj l., le sau i. (le). La alte popoare slave i. este utilizat în unele cântece legate de obiceiurile de primăvară, vară și de nuntă.