ládo, un vechĭ voc. fem. rămas ca o interj. care apare în P. P. ca un strigăt adresat mireseĭ (bg. oĭ, lado, lado, o, mireasă, mireasă! lada, a doŭa fiĭcă în casă; sîrb. lada, soție, lado, refren de cîntec; rut. lado, lada, soț, soție. Bern. 1, 682): Frunză verde lăcrămĭoară, Lado, lado, surioară, Du-te’n haĭne de mireasă La bărbatu tăŭ acasă! (Al.).