lado, refren invocat în cântecele de nuntă din Moldova și Oltenia, fie independent, fie în cadrul versului (Lado, lado surioară). Se pare că l. provine din mitologia pol. (Düringsfeld); D. Cantemir consideră că l. și mano sunt nume ce amintesc de vechi culte ale Daciei, reprezentând „patroanele dragostei nupțiale”. La bulgari, l. se întâlnește în cântecele de joc legate de perioada de iarnă, care însoțesc obiceiul vergelului (laduvane) ca: doj l., le sau i. (le). La alte popoare slave i. este utilizat în unele cântece legate de obiceiurile de primăvară, vară și de nuntă.