12 definiții pentru juvăț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

juvăț sn [At: MARIAN, S. R. II, 7 / Pl: ~vețe / E: ucr живець] 1 Laț la capătul unei funii Si: (reg) arcan, șfâc. 2 (Spc, la hamurile calului) Val al ștreangului. 3 Ștreang. 4 (Îe) A-i pune cuiva ~l de gât A prinde pe cineva pe care îl acuzi. 5 (Îae) A forța pe cineva să facă ceva.

JUVẮȚ, juvețe, s. n. Laț la capătul unei funii; ștreang. [Pl. și: juvățuri] – Din ucr. žyvec.

JUVẮȚ, juvețe, s. n. Laț la capătul unei funii; ștreang. [Pl. și: juvățuri] – Din ucr. žyvec.

JUVẮȚ, juvețe și juvățuri, s. n. Laț la capătul unei funii, pentru a prinde un animal sau pentru a spînzura pe cineva; ștreang. Ține calul de juvăț.Duma puse juvățul în gîtul moșneagului. CAMILAR, N. I 206. Apropiindu-se de laturi, amîndoi frații zvîrliră juvățurile. Calul tînărului cu coif de argint fu smucit îndărăt și căzu. SADOVEANU, F. J. 192. Și s-aude că acuma s-a așezat putere mare la domnie, de-i sparge pe cei ce săvîrșesc blăstămății; ș-or pieri și bieții noștri feciori în furci, cu juvăț de gît. id. N. P. 376.

JUVẮȚ juvéțe n. Ochi care poate fi strâns, format prin înnodare la capătul unei frânghii, folosit, mai ales, pentru a prinde un animal; laț. /<ucr. žyvec

juvăț n. lațul ștreangului (la cal). [Origină necunoscută].

juvắț n., pl. ețe (rudă cu gînj). Est. Arcan, laț de prins animalele. Șĭ-a pus juvățu’n gît, s’a spînzurat. V. bilț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

juvắț s. n., pl. juvéțe

juvăț s. n., pl. juvéțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JUVĂȚ s. v. laț, ștreang, val.

juvăț s. v. LAȚ. ȘTREANG. VAL.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

juvắț (juvéțe), s. n.1. Laț de prins cîinii. – 2. Lațul spînzurătoarei, ștreang. Sl. živĭcĭ (Conev 130), cf. rut. živec (DAR).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

juvăț, juvețe, s.n. (reg.) 1. laț, sfâc, arcan (la capătul unui ștreang sau al unei funii) spre a prinde ceva cu el. 2. (la hamurile calului) valul ștreangului. 3. funie de spânzurat oameni; coardă, ștreang de spânzurătoare.

Intrare: juvăț
juvăț1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N8)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juvăț
  • juvățul
  • juvățu‑
plural
  • juvețe
  • juvețele
genitiv-dativ singular
  • juvăț
  • juvățului
plural
  • juvețe
  • juvețelor
vocativ singular
plural
juvăț2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juvăț
  • juvățul
  • juvățu‑
plural
  • juvățuri
  • juvățurile
genitiv-dativ singular
  • juvăț
  • juvățului
plural
  • juvățuri
  • juvățurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

juvăț

  • 1. Laț la capătul unei funii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: laț val (de apă) ștreang 4 exemple
    exemple
    • Ține calul de juvăț.
      surse: DLRLC
    • Duma puse juvățul în gîtul moșneagului. CAMILAR, N. I 206.
      surse: DLRLC
    • Apropiindu-se de laturi, amîndoi frații zvîrliră juvățurile. Calul tînărului cu coif de argint fu smucit îndărăt și căzu. SADOVEANU, F. J. 192.
      surse: DLRLC
    • Și s-aude că acuma s-a așezat putere mare la domnie, de-i sparge pe cei ce săvîrșesc blăstămății; ș-or pieri și bieții noștri feciori în furci, cu juvăț de gît. SADOVEANU, N. P. 376.
      surse: DLRLC

etimologie: