jimbat, ~ă [At: VLAHUȚĂ, N. 16 / V: (reg) jâm~ / Pl: ~ați, ~e / E: jimba] (Pop) 1 (D. lucruri) Strâmb. 2 (D. lucruri) Curbat. 3 (Pex) Deformat. 4-5 smf, a (Om) cu gura strâmbă. 6-7 smf, a (Om) care are dinții în afară. 8-9 smf, a (Om) care are dinții crescuți unul peste altul. 10 sf Femeie cu maxilarul inferior strâmbat. 11-12 a, av (D. gură) (Cu buzele îndepărtate una de alta, din cauza unui defect de conformație) lăsând să se vadă mereu dinții. 13 a (D. oameni) Care zâmbește mereu. 14 a (D. oameni) Care râde fără rost. 15 a (Fig; d. suprafața apei) Încrețit. 16 a (Pex; d. ape) Tulburat. 17-18 smf, a (Om) căruia i-au căzut dinții. 19 a (Reg; fig; d. oameni) Care vorbește mult, pe un ton critic și tăios.

JIMBAT, ZÎMBAT adj. Cu gura strîmbă, așa că se văd dinții, nefiind bine acoperiți de buze [comp. vsl. ząbŭ, bg. žabatŭ].

JIMBAT, -Ă, jimbați, -te, adj. (Regional, despre gură) Cu buzele îndepărtate una de alta din cauza unui defect de conformație, lăsînd să se vadă mereu dinții; p. ext. (despre oameni) căruia i se văd dinții din cauza unui asemenea defect. Privirile lui... se opreau... pe chipul ei uricios, cu niște obraji mari și îmbujorați, c-o gură largă și jimbată. VLAHUȚĂ, O. A. 99.

JIMBAT ~tă (~ți, ~te) Căruia i se văd dinții din cauza unui defect. /<sl. zobu

jâmbat, ~ă a vz jimbat

zâmbat, ~ă a vz jimbat