ISPAȘĂ, ispașe, s. f. (Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin; p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. – Din ispăși (derivat regresiv).

ispașă sf [At: PRAV. 337 / S și: ~șe / V: ispas sn (Pl: ~uri), ispașie / Pl: ~șe, ~păși^[1] / E: drr ispăși] 1 Pagubă cauzată de vite pe câmp Si: ispășenie (1). 2 Constatare a pagubei făcute de vite pe ogorul, în iarba, în grădina cuiva Si: ispășenie (2), ispășire (1), ispășit¹ (1). 3 (Pex) Amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren străin Si: ispășenie (3). corectat(ă)

ISPAȘĂ s. f. (Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin; p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. – Din ispăși (derivat regresiv).

ISPAȘĂ s. f. Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute mai ales de o vită intrată pe un teren străin. După ce-a venit el rușinat de la ispașă, mi-a tras o chelfăneală. CREANGĂ, A. 50.

ISPAȘĂ ~e f. arh. Amendă plătită pentru paguba pricinuită de o vită pe un ogor străin. /v. a ispăși

ispașă f. prețuirea pagubei făcută de vite într’o țarină: a venit rușinat dela ispașă CR. [Pol. ispasz, pagubă făcută de vite (din slav. ispasati, a paște)].

ispáșă f., pl. e și ășĭ (d. ispăși; pol. ispasz. V. ispas). Prețuirea saŭ constatarea pagubeĭ făcute de vite în semănăturĭ saŭ a ĭerbiĭ păscute pe islazu altuĭa saŭ a jafuluĭ și devastărilor: să facĭ ispașă (Sadov. VR. 1911, 3, 332). Banĭ p. a compensa această pagubă: să vezĭ ce ispașă are să plătească (tot acolo, tot pag. 332). – Și ispáșie (Mold. sud): vine prefectu să facă ispașie stricăcĭunilor (Sp. Popescu, VR. 1909, 8, 175).

ispas¹ sn vz ispașă

ispas n. V. ispașă: judeca, ispas făcând PANN.

ispașă (înv.) s. f., art. ispașa, g.-d. art. ispașei; pl. ispașe

ispașă (înv.) s. f., art. ispașa, g.-d. art. ispașei; pl. ispașe

ispașă s. f., g.-d. art. ispașei; pl. ispașe

ISPAȘĂ s. v. gloabă.

ispașă s. v. GLOABĂ.