IRLANDEZ, -Ă, irlandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Irlandei sau este originară din Irlanda. 2. Adj. Care aparține Irlandei sau irlandezilor (1), privitor la Irlanda ori la irlandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba irlandeză. – Din fr. irlandais.

irlandez, ~ă [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr irlandais] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Irlandei. 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din Irlanda. 5 smp Populație a Irlandei. 6-7 a Care aparține (Irlandei sau) populației ei. 8-9 a Care se referă (la Irlanda sau) la populația ei.

IRLANDEZ, -Ă, irlandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Irlandei sau care este originară din Irlanda. 2. Adj. Care aparține Irlandei sau populației ei, privitor la Irlanda sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba irlandeză. – Din fr. irlandais.

IRLANDEZ¹, -Ă, irlandezi, -e, adj. Care aparține populației de bază a Irlandei, din Irlanda, privitor la Irlanda. Literatura irlandeză.

IRLANDEZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Irlanda. ◊ (s. f.) limbă celtică vorbită de irlandezi. (< fr. irlandais)

IRLANDEZ¹ ~ă (~i, ~e) Care aparține Irlandei sau populației ei; din Irlanda. /<fr. Irlandais

IRLANDEZĂ f. mai ales art. Limba celtică vorbită de populația Irlandei. /<fr. irlandais

irlandez adj. m., s. m., pl. irlandezi; adj. f., s. f. irlandeză, pl. irlandeze

irlandez adj. m., s. m., pl. irlandezi; adj. f., s. f. irlandeză, pl. irlandeze

irlandez s. m., adj. m., pl. irlandezi; f. sg. irlandeză, g.-d. art. irlandezei, pl. irlandeze

Irlandez, -zi sb. m.

irlandeză (limbă) s. f., g.-d. art. irlandezei

irlandeză (limbă) s. f., g.-d. art. irlandezei

irlandeză (limba) s. f., g.-d. art. irlandezei

IRLANDEZĂ s. f. (cf. fr. irlandais): limbă celtică vorbită de irlandezi, locuitorii Irlandei, și de cei originari din Irlanda, locuind în Anglia și S.U.A. Odinioară, a fost răspândită în toată insula Eire. Primele texte în limba irlandeză sunt niște inscripții din secolele al V-lea și al VI-lea, notate cu caractere apropiate de runele scandinave – cea mai veche scriere celtică. Până în secolul al X-lea sunt semnalate puține documente în limba irlandeză (texte religioase și glose la textele latine). Începând cu secolul al XI-lea, a apărut o literatură bogată, care rivaliza cu cea din Europa (romane de aventuri, epopei, călătorii fantastice, poezie lirică, opere de drept, de astronomie și de medicină etc.). În perioada ocupației insulei Eire de către englezi (secolele al XII-lea – al XX-lea), i. a fost treptat înlocuită de engleză. După câștigarea independenței Irlandei (1921), învățarea i. a devenit obligatorie în toate școlile. Mari scriitori irlandezi ca B. Shaw, J. Joyce, S. O’Casey au scris totuși în limba engleză, care este preferată de intelectuali. I. este cea mai arhaică dintre toate limbile celtice, fapt care prezintă o mare importanță pentru studiul comparativ al limbilor indo-europene (păstrează elementul velar al lui qu indo-european, devenit p în grupul britonic; scrierea cu alfabetul latin în forma lui din secolul al VIII-lea; este foarte complicată; sistemul gramatical păstrează fidel trăsăturile vechii celtice; vocabularul este lipsit de elemente romanice, fiind mai conservator decât al celorlalte limbi celtice).