IRIZAȚIE, irizații, s. f. Colorație similară curcubeului, alcătuită dintr-un fragment al spectrului luminii sau dintr-o multitudine de spectre alăturate, neregulate și suprapuse. [Var.: irizațiune s. f.] – Din fr. irisation.

irizație sf [At: DA ms / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr irisation] Colorație similară curcubeului, apărută în urma unui proces de interferență a luminii albe prin straturi transparente subțiri.

IRIZAȚIE, irizații, s. f. Colorație similară curcubeului, apărută în urma unui proces de interferență a luminii albe prin straturi transparente subțiri. [Var.: irizațiune s. f.] – Din fr. irisation.

IRIZAȚIE, irizații, s. f. Ansamblu de culori și de nuanțe variabile care apare în lame subțiri, la suprafața unor cristale, datorită fenomenelor de interferență.

IRIZAȚIE s.f. Irizare. ♦ Ansamblu de culori și de nuanțe variabile pe care le reflectă unele cristale prin interferență; descompunerea luminii albe prin difracție, dispersie sau interferență. [Gen. iei, var. irizațiune s.f. / < fr. irisation].

IRIZAȚIE s. f. ansamblu de culori și nuanțe variabile pe care le reflectă unele cristale prin interferență; descompunerea luminii albe prin difracție, dispersie sau interferență; iridescență. (< fr. irisation)

IRIZAȚIE ~i f. Fascicul de culori variate ce apare pe anumite suprafețe (pe cristale, scoici etc.) datorită interferenței luminii. [G.-D. irizației; Sil. -ți-e] /<fr. irisation^[1]

irizațiune sf vz irizație

IRIZAȚIUNE s.f. v. irizație.

*irizațiúne f. (fr. irisation, d. iriser, a iriza; it. iridescenza). Producțiunea colorilor curcubeuluĭ la suprafața oare-căror minerale, metale, cristale, sticle ș. a. Aceste colorĭ chear. – Și -áție.

irizație (desp. -ți-e) s. f., art. irizația (desp. -ți-a), g.-d. art. irizației; pl. irizații, art. irizațiile (desp. -ți-i-)

irizație (-ți-e) s. f., art. irizația (-ți-a), g.-d. art. irizației; pl. irizații, art. irizațiile (-ți-i-)

irizație s. f. (sil. -ți-e), art. irizația (sil. -ți-a), g.-d. art. irizației; pl. irizații, art. irizațiile (sil. -ți-i-)^[1]

irizație

IRIZÁȚIE (< fr.) s. f. Colorație alcătuită dintr-un fragment al spectrului luminii sau dintr-o multitudine de spectre alăturate, neregulate și suprapuse, apare prin interferență luminii în straturi subțiri transparente și dă un aspect deosebit anumitor cristale, scoici aripi de fluturi etc.

IRIZAȚIE s. (FIZ.) irizare. (Admiră ~iile cristalului.)^[1]