11 definiții pentru ipochimen

ipochimen smn [At: CANTEMIR, IST. 39 / A și: ~men / Pl: ~i, ~e / E: gr ὑποκείμενον] (Grî; prt) Individ.

IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon.

IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. m. (Înv.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon.

IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. m. (Învechit, azi numai ironic) Persoană, personaj, ins, individ. Iată ce ipochimen de amic își găsise ceasul rău să-i scoată în cale. C. PETRESCU, A. R. 11. Firește că, după potriva ipochimenilor, n-are să-ți fie osteneala degeaba... Ai înțeles? CARAGIALE, P. 100. Ah, scumpa mea cucoană Chiriță hăi!... crede-mă că de cînd sînt în lume n-am întîlnit un ipochimen atît de nostim ca mata. ALECSANDRI, T. I 200. – Pl. și: ipochimene (ALECSANDRI, T. 1234) s. n.

ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni

ipochímen s. m., pl. ipochímeni

IPOCHÍMEN s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.

ipochímen (ipochímeni), s. m. – Persoană, individ. – Mr. ipuchimen. Ngr. ὑποϰείμενον (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII, înv.

ipochimen n. 1. persoană: cunoști tu pe ipochimenele ce locuiesc în mahalaua Izvorului? FIL.; 2. (familiar și ironic) personaj: n’am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca mata AL. [Gr. mod.].

ipochímen n., pl. e (ngr. ipokimenon, subĭect, persoană, obĭect. V. pro-chimen). Vechĭ. Personagiŭ, persoană. Azĭ. Iron. Tip, individ: cine e acest ipochimen? V. pramatie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ipochimen s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ.

Intrare: ipochimen
  • pronunție: ipoch'imen, ipochim'en
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ipochimen ipochimenul
plural ipochimeni ipochimenii
genitiv-dativ singular ipochimen ipochimenului
plural ipochimeni ipochimenilor
vocativ singular ipochimenule, ipochimene
plural ipochimenilor
ipochimen2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ipochimen ipochimenul
plural ipochimene ipochimenele
genitiv-dativ singular ipochimen ipochimenului
plural ipochimene ipochimenelor
vocativ singular
plural

ipochimen

  • exemple
    • Iată ce ipochimen de amic își găsise ceasul rău să-i scoată în cale. C. PETRESCU, A. R. 11.
      surse: DLRLC
    • Firește că, după potriva ipochimenilor, n-are să-ți fie osteneala degeaba... Ai înțeles? CARAGIALE, P. 100.
      surse: DLRLC
    • Ah, scumpa mea cucoană Chiriță hăi!... crede-mă că de cînd sînt în lume n-am întîlnit un ipochimen atît de nostim ca mata. ALECSANDRI, T. I 200.
      surse: DLRLC

etimologie: