intuire sf [At: BOGZA, C. O. 109 / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: intui] 1 Cunoaștere directă prin intuiție (1) Si: intuit¹ (1). 2 Pătrundere rapidă a esenței problemelor pe baza unor cunoștințe temeinice sau a experienței acumulate Si: intuit¹ (2).

INTUIRE, intuiri, s. f. Faptul de a intui; sezisare, înțelegere rapidă, pătrundere în esența problemelor, fenomenelor etc. Poate din intuirea acestui secret... vine legătura biologică a oamenilor din aceste locuri, cu spațiul lor de piatră. BOGZA, C. O. 109.

INTUIRE s.f. Faptul de a intui; înțelegere, pătrundere, sesizare nemijlocită. ◊ Intuire vie = intuiție senzorială. [< intui].

INTUIRE s. f. faptul de a intui; înțelegere, pătrundere, sesizare nemijlocită. ♦ ~ vie = intuiție senzorială. (< intui)

intuire s. f., g.-d. art. intuirii; pl. intuiri

intuire s. f., g.-d. art. intuirii; pl. intuiri

intuire s. f., g.-d. art. intuirii; pl. intuiri

INTUIRE VIE s. v. intuiție.