intui vt [At: CĂLINESCU, I. 311 / Pzi: ~esc / E: intuiție] 1 A cunoaște ceva prin intuiție (1). 2 A pătrunde repede esența problemelor pe baza unor cunoștințe temeinice sau a experienței acumulate.

INTUI, intuiesc, vb. IV. Tranz. A sezisa, a înțelege, a pătrunde repede, în mod intuitiv, în esența problemelor, fenomenelor etc. [Oamenii din popor] intuiau că Pușkin fusese un mare poet al poporului rus și că opera lui va dăinui peste veacuri. STANCU, U.R.S.S. 146.

INTUI vb. IV. tr. A înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. [P.i. -iesc, conj. -iască, ger. -ind. / < intuiție].

INTUI vb. tr. a înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. (< it. intuire, lat. intueri)

A INTUI ~iesc tranz. (esența lucrurilor sau fenomenelor) A înțelege prin intuiție. /Din intuiție

intui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiesc, 3 sg. intuiește, imperf. 1 intuiam; conj. prez. 1 sg. să intuiesc, 3 să intuiască

intui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiesc, imperf. 3 sg. intuia; conj. prez. 3 să intuiască

intui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiesc, imperf. 3 sg. intuia; conj. prez. 3 sg. și pl. intuiască

INTUI vb. 1. a ghici, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfășurarea evenimentelor.) 2. v. presimți, a simți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 3. v. sesiza.

INTUI vb. 1. a ghici, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfășurarea evenimentelor.) 2. a anticipa, a presimți, a simți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întîmple.) 3. a înțelege, a sesiza, (livr.) a priza, (fig.) a dibui, a mirosi, a prinde, (înv. fig.) a pricepe. (I-a ~ intențiile.)