introductiv, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. I, 348 / Pl: ~i, ~e / E: fr introductif] 1 Care face ca ceva sau cineva să intre undeva. 2-3 Care face ca o persoană să fie (primită sau) invitată de către cineva. 4 Care face ca cineva să fie admis într-o organizație, instituție etc. 5 Care ajută pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate. 6 Care introduce o concepție, o teorie. 7 Care instituie un obicei. 8 Care pune în practică o teorie. 9-11 Care servește ca introducere (14-16). 12-14 Care se află în introducere (14-16).

INTRODUCTIV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere, de (la) început. Cuvînt introductiv. ▭ Cine iubește muzica, și e deprins să o înțeleagă, are să vază desigur lumină la atingerea lui sol diez al melodiei după cele patru tacte introductive ale celebrei sonate. CARAGIALE, N. F. 28.

INTRODUCTIV, -Ă adj. De introducere, de (la) început. [< fr. introductif].

INTRODUCTIV, -Ă adj. de introducere, de (la) început; preliminar. (< fr. introductif)

INTRODUCTIV ~ă (~i, ~e) Care servește drept introducere; cu care se începe ceva. /<fr. introductif

introductiv a. care servă de introducțiune.

*introductív, -ă adj. (d. lat. introductus, introdus, cu sufixu -iv; fr. introductif). Care servește la introducere: cuvinte introductive. Jur. Care servește ca început uneĭ procedurĭ: cercetare introductivă de instanță.

introductiv adj. m., pl. introductivi; f. introductivă, pl. introductive

introductiv adj. m., pl. introductivi; f. introductivă, pl. introductive

introductiv adj. m., pl. introductivi; f. sg. introductivă, pl. introductive

INTRODUCTIV adj. preliminar, (livr.) liminar, (înv.) precuvântător. (Cuvânt ~.)

INTRODUCTIV adj. preliminar, (înv.) precuvîntător. (Cuvînt ~.)

INTRODUCTIV, -Ă adj. (< fr. introductif): în sintagmele cuvânt introductiv și element introductiv (v.).