interim [At: DA / E: fr interim, lat interim] 1-2 sn (Rar) Interimat (1-2). 3 av În mod provizoriu. 4 av Ținând locul altuia. 5 ain (Înv; îs) Ministru ad-~ Ministru care ocupă funcția provizoriu până la întoarcerea titularului sau până la numirea unui nou ministru.

INTERIM s.n. (Rar) Interimat. [< fr. intérim].

interim n. timpul cât titularul unei funcțiuni e înlocuit, provizoriu, cu un altul; ad-interim, provizoriu, până la întoarcerea titularului sau până la numirea-i definitivă: ministru ad-interim.

*ínterim adv. lat. care înseamnă „între acestea, în acest timp” și care se întrebuințează astăzĭ cu înțelesu de „provizoriŭ, ținînd loc de”; ministru interim. Uniĭ pun înainte și ad (lat. „la”). Francejiĭ zic par intérim. Maĭ bine e a întrebuința adj. interimar.

interim adv.

interim (ad i.).