INTERCALAȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă într-un zăcământ. – Din fr. intercalation.

intercalație sf [At: CULIANU, C. 197 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr intercalation] 1-2 Intercalare (1-2). 3 Adăugare a unei zile lunii februarie, în anii bisecți. 4 Rocă sterilă cuprinsă într-un zăcământ. corectat(ă)

INTERCALAȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă care apare în cuprinsul unui zăcământ. – Din fr. intercalation.

INTERCALAȚIE, intercalații, s. f. Rocă sterilă care apare în cuprinsul unui zăcămînt.

INTERCALAȚIE s.f. 1. (Rar) Intercalare. 2. Rocă sterilă cuprinsă într-un zăcămînt. [Gen. -iei. / cf. fr. intercalation].

INTERCALAȚIE s. f. 1. intercalare. 2. rocă sterilă într-un zăcământ. (< fr. intercalation)

intercalațiune sf vz intercalație

*intercalațiúne f. (lat. inter-calátio, -ónis). Acțiunea de a intercala. – Și -áție, dar ob. -áre.

intercalație (desp. -ți-e) s. f., art. intercalația (desp. -ți-a), g.-d. art. intercalației; pl. intercalații, art. intercalațiile (desp. -ți-i-)

intercalație (-ți-e) s. f., art. intercalația (-ți-a), g.-d. art. intercalației; pl. intercalații, art. intercalațiile (-ți-i-)

intercalație s. f. (sil. -ți-e), art. intercalația (sil. -ți-a), g.-d. art. intercalației; pl. intercalații art. intercalațiile (sil. -ți-i-)

INTERCALAȚIE s. intercalare.

INTERCALAȚIE s. intercalare.