15 definiții pentru instanță instanție inștanție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

instanță sf [At: (a. 1735) IORGA, S. D. XII, 231/31 / V: (înv) ~ție, inștanție, istanție, îștanție / Pl: ~țe / E: fr instance, lat instantia] 1 (Trs) Cerere. 2 Memoriu înaintat unei autorități judecătorești pentru rezolvarea unui litigiu. 3 (Îvp; îe) A băga ~ție A depune plângere. 4 (Reg; rar) Judecătorie. 5 (Șîs ~ judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. 6 (Îs) Prima ~ Instanță în compentența căreia este judecarea unui proces pentru întâia oară. 7 (Îe) În ultimă ~ În cele din urmă. corectată

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. Organ de stat însărcinat cu înfăptuirea justiției. Instanță de recurs.Expr. În ultimă instanță = pînă la urmă, în cele din urmă.

INSTÁNȚĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției; autoritate judecătorească. ◊ În ultimă instanță = până la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].

INSTÁNȚĂ s. f. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile și penale; autoritate judecătorească. ♦ în ultimă ~ = până la urmă. (< fr. instance, lat. instantia)

INSTÁNȚĂ ~e f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției. ◊ Primă ~ primă treaptă în ierarhia jurisdicției. În ultimă ~ în cele din urmă; până la urmă. /<fr. instance, lat. instantia

instanță f. procedură, urmărire înaintea justiției: tribunalul de prima instanță, care judecă toate afacerile civile ce sunt mai presus de competența judecătorului de pace.

*instánță f., pl. e (lat. in-stantia. V. stanță). Seria actelor de procedură pin care te adresezĭ tribunaluluĭ ca să te apere: a introduce o instanță. Jurisdicțiune. Tribunalu de prima instanță, care judecă în materiile care-s maĭ pe sus de competența judecătoriiĭ de pace. A judeca în ultimă instanță, a judeca fără să daĭ drept să se adreseze altuĭ tribunal maĭ înalt.

instanție sf vz instanță

inștanție sf vz instanță


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INSTÁNȚĂ s. (JUR.) justiție. (S-a prezentat în fața ~.)

INSTANȚĂ s. (JUR.) justiție. (S-a prezentat în fața ~.)

Intrare: instanță
instanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instanță
  • instanța
plural
  • instanțe
  • instanțele
genitiv-dativ singular
  • instanțe
  • instanței
plural
  • instanțe
  • instanțelor
vocativ singular
plural
instanție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
inștanție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

instanță instanție inștanție

  • 1. (în) sintagmă (Instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: justiție un exemplu
    exemple
    • Instanță de recurs.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Primă instanță = primă treaptă în ierarhia jurisdicției.
      surse: NODEX
    • 1.2. expresie În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: