13 definiții pentru infinit (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

infinit, ~ă [At: MAIORESCU, CR. I, 53 / Pl: ~iți, ~e / E: lat infinitus, fr infini, it infinito] 1 a Nesfârșit. 2 a (Pex) Foarte mare. 3 a (Îlav) La ~ În chip nelimitat. 4 a (Îal) ~ Fără încetare. 5-6 sn Ceea ce (pare că) nu are limită în spațiu sau în timp Si: nesfârșit, nemărginit. 7 sn Cantitate mai mare decât oricare alta. 8 sn (Mat) Cea mai mare valoare spre care tinde o mărime variabilă. 9 sn (Ast) Regiune a spațiului conținând puncte care au cel puțin una dintre coordonate variabilă. 10 sn (Mat; îs) ~ mic Cantitate variabilă care tinde către zero, fără a lua această valoare. 11 sn (Mat; îs) ~ mare Cantitate variabilă care crește nemărginit în valoare absolută. 12 sn Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu sau în timp Si: nesfârșit.

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

INFINÍT2, -Ă, infiniți, -te, adj. Care n-are capăt, margini, limite; nesfîrșit, nemăsurat, nelimitat, nețărmurit. Natura este infinită și ea are o existență infinită. LENIN, O. XIV 256. De jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjective la gradul comparativ, formează un comparativ intensiv) Infinit mai valoros decît...Sfaturile populare sînt cele mai democratice organe ale puterii de stat cunoscute istoriei țării noastre, infinit superioare prin profundul lor democratism organelor puterii de stat din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2784.

INFINÍT, -Ă adj. Care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spațiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini].

INFINÍT, -Ă I. adj. care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. II. s. n. (fil.) însușirea materiei de a fi nelimitată și inepuizabilă în spațiu și timp. III. s. m. (mat.) mărime care nu este finită. (< lat. infinitus, fr. infini)

INFINÍT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu are nici o limită; fără capăt; nelimitat; nesfârșit; nemărginit. 2) Care nu are sfârșit; fără sfârșit; etern. 3) Care este considerabil (sub aspectul mărimii, intensității, duratei, numărului etc.); nelimitat. /<lat. infinitus, fr. infini

infinit a. 1. care n’are sfârșit sau margini: D-zeu e infinit; 2. ale cărui margini nu se cunosc: spațiu infinit; 3. care e foarte mare: bunătate infinită. ║ n. ceea ce e fără de margini: admitem infinitul fără a-l putea înțelege. ║ adv. 1. fără limite și fără măsură; 2. extrem: infinit de mic.

*infinít, -ă adj. (lat. in-finitus. V. finesc). Care n’are fine, nesfîrșit: un supliciŭ infinit. Fără limite, nemărginit: universu e infinit. Foarte mare: bunătate, întristare infinită. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce n’are hotare, infinitate: admitem infinitu fără să-l putem înțelege. La infinit, în mod infinit: o linie care se prelungește la infinit. Adv. În mod infinit: m’am bucurat infinit (saŭ infinit de mult).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

infinít1 adj. m., pl. infiníți; f. infinítă, pl. infiníte

infinít adj. m., pl. infiníți; f. sg. infinítă, pl. infiníte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INFINÍT adj., s. 1. adj. v. imens. 2. s. enormitate, imensitate, necuprins, v. nemărginire. 3. adj. v. extraordinar. 4. adj. v. nemărginit.

INFINIT adj., s. 1. adj. imens, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfîrșit, nețărmurit, (rar) ilimitat. (Cîmpie ~.) 2. s. enormitate, imensitate, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfîrșire, nesfîrșit, vastitate. (~ cîmpiei.) 3. adj. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.) 4. adj. complet, desăvîrșit, nemărginit, total, (fig.) orb. (Încredere ~ în cineva.)

Infinit ≠ finit, limitat, mărginit

Intrare: infinit (adj.)
infinit2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infinit
  • infinitul
  • infinitu‑
  • infini
  • infinita
plural
  • infiniți
  • infiniții
  • infinite
  • infinitele
genitiv-dativ singular
  • infinit
  • infinitului
  • infinite
  • infinitei
plural
  • infiniți
  • infiniților
  • infinite
  • infinitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

infinit (adj.)

  • 1. Care nu are margini, limite; nesfârșit (?).
    exemple
    • Natura este infinită și ea are o existență infinită. LENIN, O. XIV 256.
      surse: DLRLC
    • De jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Foarte mare.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: considerabil
    • 1.2. (și) adverbial Pe lângă adjective la gradul comparativ, formează un comparativ intensiv.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Infinit mai valoros decât...
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • Sfaturile populare sînt cele mai democratice organe ale puterii de stat cunoscute istoriei țării noastre, infinit superioare prin profundul lor democratism organelor puterii de stat din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2784.
        surse: DLRLC

etimologie: