incisiv¹ sm, a [At: CONTEMP. 1948, nr. 112, 14/4 / Pl: ~i / E: fr incisive] 1-2 (Dinte) lat, cu rădăcinile neramificate, aflat în planul anterior al arcadelor dentare, sus și jos, folosit pentru tăierea alimentelor.

INCISIV, -Ă, incisivi, -e, adj. (Mai ales în expr.) Dinți incisivi (și substantivat, m.) = dinții lați din față, destinați să taie alimentele; dinți tăietori. ♦ Fig. Tăios, mușcător. V. caustic. Ton incisiv.

INCISIV, -Ă adj. Tăios, mușcător. ♦ Dinți incisivi (și s.m.) = cei patru dinți din față care taie alimentele. [Var. inciziv, -ă adj. / < fr. incisif].

INCISIV¹ s. m. cei patru dinți din față care taie alimentele. (< it. incisive)

INCISIV¹ ~ă (~i, ~e): Dinți ~i dinții din față (opt la număr) care servesc la mușcarea și mărunțirea alimentelor. /<fr. incisif, lat. incisivus

inciziv a. care taie: dinți incizivi, cei dinainte destinați a tăia alimentele; 2. fig. mușcător, satiric: stil inciziv.

*incizív, -ă adj. (fr. incisif, d. lat. incísus, part. d. in-cido, -cídere, a tăĭa în. V. inciziune, ucid). Care servește la tăĭat: dințĭ incizivĭ (care-s în față, patru jos și patru sus). Fig. Mușcător, pătrunzător, vehement: stil, discurs inciziv. Adv. A scrie inciziv.

incisiv² s. m., pl. incisivi

incisiv² s. m., pl. incisivi

incisiv adj. m., s. m., pl. incisivi; f. sg. incisivă, pl. incisive

incisiv

inciziv.