33 de definiții pentru incarnare încarnare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.

incarnare sf [At: DA ms / V: în~ / Pl: ~nări / E: incarna] 1 Întrupare. 2 Transformare în om Si: incarnație (2). 3 Concretizare. 4 Interpretare a unui rol într-o piesă. 5 Creștere a unei unghii în carne Si: incarnație (4).

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a incarna și rezultatul ei; întrupare, personificare. – Variantă: încarnare s. f.

INCARNÁRE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var. încarnare s.f. / < incarna].

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

incarna [At: GR. BĂN. / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incarner, lat incarnare] 1-2 vtr A (se) întrupa. 3-4 vtr A (se) transforma în om. 5 vr A lua o formă concretă, reală. 6 vt (Fig) A juca un rol într-o piesă. 7 vr (D. unghii) A crește în carne.

încarnare sf vz incarnare

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Tranz. A da (unui lucru) consistență materială, a întrupa; fig. a reda (ceva) într-o formă concretă. – Variantă: încarná vb. I.

INCARNÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) întrupa. ♦ (Fig.) A (se) prezenta, a da sau a lua o formă precisă, materială. 2. (Med.; despre unghii) A intra în carne, a crește în carne. [Var. încarna vb. I. / < fr. incarner, it. incarnare, cf. lat. in – în, caro – carne].

ÎNCARNÁ vb. I. v. incarna.

ÎNCARNÁRE s.f. v. incarnare.

INCARNÁ vb. tr., refl. 1. a (se) întrupa. ◊ (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o formă precisă, materială. 2. (despre unghii) a intra, a crește în carne. (< fr. incarner, lat. incarnare)

A SE INCARNÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. 2) fig. A-și găsi expresie materială; a căpăta forma concretă; a se întrupa; a se întruchipa; a se materializa. /<fr. incarner, lat. incarnare[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

A INCARNÁ ~éz tranz. 1) A face să se incarneze. 2) (personaje) A reprezenta într-un spectacol. /<fr. incarner, lat. incarnare[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

*incarnațiúne f. (lat. incarnátio, -ónis). Întrupare. Acțiunea pin care Isus Hristos s’a făcut om, unind natura divină cu forma umană (la catolicĭ). – Și -áție.

*incarnéz v. tr. (lat. incarnare, d. caro, carnis, carne). Întrupez. V. refl. Mă întrupez (vorbind de Isus Hristos, la catolicĭ). – Și înc-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!incarnáre/încarnáre s. f., g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri

incarnáre s. f., g.-d. art. incarnării; pl. incarnări[1]

  1. Var. încarnare (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză

incarná (a se întrupa, despre unghii, a crește în carne) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. incarneáză[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INCARNÁRE s. 1. v. întrupare. 2. v. concretizare. 3. v. personificare.[1]

  1. Var. încarnare (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

INCARNARE s. 1. întrupare, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. concretizare, întruchipare, întrupare, materializare, realizare, (rar) sensibilizare. (~ unei idei.) 3. întruchipare, întrupare, personificare, reprezentare, simbolizare, (înv.) personificație. (~ răului.)

INCARNÁ vb. 1. v. întrupa. 2. v. concretiza. 3. v. personifica.[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

INCARNA vb. 1. a (se) întruchipa, a (se) întrupa, (înv.) a (se) împelița, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. (S-a ~, luînd înfățișare de bărbat.) 2. a (se) concretiza, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) materializa, a (se) realiza, (rar) a (se) sensibiliza. (Iată cum a fost ~ acest element.) 3. a întruchipa, a întrupa, a personifica, a reprezenta, a simboliza, (înv.) a închipa. (El ~ forța brutală.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INCARNÁRE (ÎNCARNARE) (< incarna) s. f. Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Trinității, s-a întrupat în Iisus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală; a fost numită de tradiție uniune hipostatică.

Intrare: incarnare
incarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incarnare
  • incarnarea
plural
  • incarnări
  • incarnările
genitiv-dativ singular
  • incarnări
  • incarnării
plural
  • incarnări
  • incarnărilor
vocativ singular
plural
încarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încarnare
  • ‑ncarnare
  • încarnarea
  • ‑ncarnarea
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnările
  • ‑ncarnările
genitiv-dativ singular
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnării
  • ‑ncarnării
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnărilor
  • ‑ncarnărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

incarnare încarnare

etimologie:

  • vezi incarna
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

incarna incarnare incarnat încarna încarnare încarnat

  • 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: întrupa
  • 2. (Despre unghii) A crește în carne.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: