incarnare sf [At: DA ms / V: în~ / Pl: ~nări / E: incarna] 1 Întrupare. 2 Transformare în om Si: incarnație (2). 3 Concretizare. 4 Interpretare a unui rol într-o piesă. 5 Creștere a unei unghii în carne Si: incarnație (4).

INCARNARE, incarnări, s. f. Acțiunea de a incarna și rezultatul ei; întrupare, personificare. – Variantă: încarnare s. f.

INCARNARE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var. încarnare s.f. / < incarna].

încarnare sf vz incarnare

ÎNCARNARE s.f. v. incarnare.

!incarnare/încarnare s. f., g.-d. art. incarnării/încarnării; pl. incarnări/încarnări

incarnare s. f., g.-d. art. incarnării; pl. incarnări^[1]

!încarnare (întrupare) s. f., g.-d. art. încarnării; pl. încarnări

încarnare v. incarnare

INCARNARE s. 1. v. întrupare. 2. v. concretizare. 3. v. personificare.^[1]

INCARNARE s. 1. întrupare, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. concretizare, întruchipare, întrupare, materializare, realizare, (rar) sensibilizare. (~ unei idei.) 3. întruchipare, întrupare, personificare, reprezentare, simbolizare, (înv.) personificație. (~ răului.)

INCARNÁRE (ÎNCARNARE) (< incarna) s. f. Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Trinității, s-a întrupat în Iisus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală; a fost numită de tradiție uniune hipostatică.