inat sn [At: ȚICHINDEAL, F. 457 / V: ian~, ien~ / Pl: ~uri / E: srb inat] 1 (Ban; sbm) Invidie. 2 Sfadă. 3 (Îf ianat, ienat) Dușmănie. 5 (Îf ianat, ienat; îlav) Cu ~ Cu dușmănie.

INAT s. n. (Regional) Necaz, invidie, pizmă. Pentru vreun inat, pentru mînia cea cu totul dobitocească... își pierde viața. ȚICHINDEAL, F. 316. Cine-are inat pe noi! HODOȘ, P. P. 123.

INAT s. n. (Reg.) Invidie; necaz. – Sb. inat „încăpățînare”.

inát n., pl. inuzitat urĭ (turc. [d. ar.] ῾inad, încăpățînare; ngr. ináti, invidie; inat, încăpățînare. V. inacciŭ). Ban. Cĭudă, necaz: cine-are inat pe noĭ, otrăvi-s’ar pînă joĭ (P. P.). – Și ĭanát (Munt.) și ĭenát (Mold.), cĭudă, necaz, inimă rea, regret: a da, a vinde cu ĭanat. Încăpățînare, opunere cu cĭudă. V. tîngă.

ianat sn vz inat

ienat sn vz inat

ĭanát, V. inat.

ienát, V. inat.

INAT s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună.

inat s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ.

inat (inaturi), s. n. – Invidie, pizmă, ranchiună. – Mr. inate, megl. inat. Sb. inat, din tc. inad „stăruință” (DAR). Numai în Banat. În mr. și megl., direct din tc.