15 definiții pentru imobil (clădire)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMÓBIL1, imobile, s. n. Clădire, casă (mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

imobil1 sn [At: HAMANGIU, C. C. 316 / Pl: ~e / E: fr immeuble, lat immobilis] 1-2 Clădire (mai mare).

IMÓBIL1, imobile, s. n. Clădire, casă (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMÓBIL1, imobile, s. n. Casă, clădire. În orașe se construiesc noi imobile.Carte de imobil v. carte (I 3).

IMÓBIL s.n. Casă, clădire. [Pl. -le. / < lat. immobilis, cf. fr. immeuble].

IMÓBIL1 s. n. casă, clădire. (< lat. immobilis, fr. immeuble)

IMÓBIL ~e n. 1) Construcție pentru locuit (cu mai multe etaje); clădire; casă. ◊ Carte de ~ registru în care sunt înscriși toți locatarii unei case. 2) Avere care nu poate fi mișcată dintr-un loc în altul. /<fr. immeuble, lat. immobilis

imobil a. 1. nemișcat, nemișcător: bunuri imobile; 2. fig. neclintit. ║ n. pl. imobile, avere ce nu se poate transporta (ca moșii, păduri, vii, case).

*imóbil, -ă adj. (lat. immobilis). Care nu se poate muta: avere imobilă (casă, moșie). Nemișcat: santinela stătea imobilă. Fig. Tare, hotărît: caracter liniștit și imobil în pericul. S. n., pl. e. Lucru imobil, vorbind de avere (casă, moșie). – Fals imobíl (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMOBIL s. casă, clădire, construcție, zidire, (înv.) ziditură. (Un ~ vechi.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

șterge-mă din cartea de imobil expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență incertă.

Intrare: imobil (clădire)
imobil2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imobil
  • imobilul
  • imobilu‑
plural
  • imobile
  • imobilele
genitiv-dativ singular
  • imobil
  • imobilului
plural
  • imobile
  • imobilelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

imobil (clădire)

etimologie:

  • limba franceză immeuble (modificat după limba latină immobilis)
    surse: DEX '09 DEX '98 DN