ilic sn [At: I. GOLESCU, C. / V: ilec, ilechi, ~iec, elec, elechi / Pl: ~uri, ~ice / E: tc yelek] 1 (Mun; Mol) Haină țărănească fără mâneci, din postav, dimie sau catifea, încheiată cu găitane, nasturi sau copci. 2 (Reg) Haină scurtă cu mâneci Si: surtuc. 3 (Reg) Cojoc lung, confecționat din postav roșu și piele de dihor. 4 (Reg) Flanelă.

ILÍC, ilice, s. n. (Munt., Mold.) Haină țărănească, un fel de pieptar, fără mîneci, care se încheie cu găitane, nasturi sau copci. Ilicul rupt prin care i se vedea pieptul. CAMILAR, N. II 239. Surugiul intră pe scenă îmbrăcat cu... ilic de postav cusut cu găitanuri. ALECSANDRI, T. 45.

ILÍC ~ce n. Pieptar confecționat, mai ales, din postav (împodobit cu găitane) și purtat, îndeosebi, de țărani. /<turc. yelek

ilic n. haină țărănească de aba, numită și mintean, fără mâneci și împodobită cu găitane (ilicul poate fi bărbătesc și femeiesc): surugiul îmbrăcat cu ilic de postav cusut cu găitanuri AL. [Turci YELEK].

ilíc și (vest) iléc n., pl. e și urĭ (turc. ĭelek, de unde și ngr. geléki și giléki, alb. ĭelĭek, sîrb. ĭelek, bg. elek și ilek; sp. gileco, fr. gilet. V. jiletcă). Un fel de vestă țărănească cu mînicĭ și fără mînicĭ purtată de bărbațĭ și de femeĭ. V. bondă.

ilec sn vz ilic

ilechi sn vz ilic

iliec sn vz ilic

iléc, V. ilic.

ilíc s. n., pl. ilíce

ilíc s. n., pl. ilíce

ilíc (ilíce), s. n. – Pieptar fără mîneci. Tc. yelek (Șeineanu, II, 225; Lokotsch 951), cf. ngr. γελέϰι, alb. jeljek, bg. elek, sb. jelek și sp. jaleco, it. gilè, giulecca (Battisti, III, 1807, 1820), fr. gilet (< jiletcă).