ieruncă sf [At: BARONZI, I. L. I, 118 / V: ir~, rie~ / Pl: ~nci / E: nct] 1 (Orn) Găinușă sălbatică, mai mare decât sitarul, cu un cerc roșu în jurul ochilor și moț pe cap. 2 (Orn) Fugău (Tetrao lagopus). 3 (Reg) Varietate de oaie nedefinită mai îndeaproape.

IERUNCĂ, ierunci, s. f. Pasăre cu penele ruginii, cu un cerc roșu în jurul ochilor și cu un moț pe cap, care trăiește în alunișuri (Tetrastes bonasia); Găinușă-de-alun, v. găinușă. Prin frunzare cu răcoare, Zorile au dat în floare Și s-aud țipînd ierunci Printre trunchiurile lungi. DEȘLIU, M. 62. Într-o margine de brădet tînăr săriră ierunci, cîrcîind. SADOVEANU, F. J. 371. Cîte o ieruncă pitulîndu-și puii sub frunze crestate de feregă. C. PETRESCU, R. DR. 6. În județele de munte ale Moldovei... acele pasări, mai mari decît un sitar și împodobite cu sprîncene roșii, ca cocoșii-sălbatici, poartă numele de ierunci. ODOBESCU, S. III 34.

IERUNCĂ ~ci f. Pasăre de talia unei ciori, cu moț pe cap și cu penaj roșiatic punctat, vânată pentru carnea ei gustoasă. / Cuv. sl.

ieruncă f. Mold. găinușă (Tetrao tetrix). [Origină necunoscută].

ĭerúncă f., pl. ĭ (vsl. ĭarembĭ, rut. órĕabka). Găinușă de munte, gotcă, fr. gelinotte (tétrao bonasia). – În est și iruncă.

iruncă sf vz ieruncă

rieruncă sf vz ieruncă

brădișoară f. pasăre sălbatică, numită în Mold. ieruncă. [Lit. pasăre sălbatică ce petrece prin brădiș].

irúncă, V. ĭeruncă.

ieruncă s. f., g.-d. art. ieruncii; pl. ierunci

ieruncă s. f., g.-d. art. ieruncii; pl. ierunci

ieruncă s. f. (sil. ie-), g.-d. art. ieruncii; pl. ierunci

ieruncă, -ci.

IERUNCĂ s. (ORNIT.; Tetrastes bonasia) găinușă, (reg.) alunar, brădioară, brădișoară, ierușcă, găinuță-roșie, gotcă-roșie, (Transilv.) pasăre-împărătească.

IERUNCĂ s. (ORNIT.; Tetrastes bonasia) găinușă, (reg.) alunar, brădioară, brădișoară, ierușcă, găinuță-roșie, gotcă-roșie, (Transilv.) pasăre-împărătească.

ieruncă (ierunci), s. f. – Urzică (Bonasia betulina). – Var. iruncă. Origine incertă. Pare a fi în legătură cu sl. jarębĭ, jarębĭca „potîrniche” (Cihac, II, 149; Scriban), însă der. directă este dificilă. Drăganu, Dacor., VI, 284, se gîndea la sb. jaruh „de primăvară” sau bg. jarka, jarica „puișor”.

ieruncă, ierunci, s.f. – (ornit.) Pasăre cu pene roșcate și albe, cu un cerc roșu în jurul ochilor, de origine siberiană (Tetrastes bonasia). În Maramureș, are o răspândire mare la alt. de 400-500 m; preferă pădurile bogate în tufe de alun (Ardelean, Bereș, 2000: 154). – Et. nec. (MDA); cf. sl. jarembǐ „potârniche” (Scriban; Cihac, cf. DER; DEX).