ienicer sm [At: M. COSTIN, ap. ȘIO I, 150/2 / V: ian~, ianginer, ianiger, ~cear, ~igel, ini~ / Pl: ~i / E: tc yeniçeri] 1 Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. 2 (Fig) Om crud. 3 (Înv) Tâlhar.

IENICER, ieniceri, s. m. Soldat din vechea infanterie turcească, recrutat de obicei dintre copiii turciți ai populațiilor creștine ale imperiului otoman. Steagurile turcilor se închinară spre Prut și porniră ienicerii cu armele fulgerînd în soare. SADOVEANU, O. VII 12. Se-ncruntă pașa: – Ești nebun? Voiești pe ieniceri să-i pun Să te dea cînilor? COȘBUC, P. I 113. Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah, și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii. EMINESCU, O. I 146. – Variantă: ianicer (COȘBUC, P. I 113, NEGRUZZI, S. I 206) s. m.

IENICER ~i m. ist. Ostaș care făcea parte din corpul de elită al infanteriei turcești. /<turc. yeniçeri

ienicer m. 1. pl. numele vechii pedestrimi turcești, înființată de Sultanul Murat I la 1362 din tineri creștini turciți; ienicerii ocupau primul rang în armata turcească și fură mai multe secole spaima Europei până ce, devenind un adevărat flagel pentru înșiși Sultanii, fură cu totul desființați în 1826: ieniceri, copii de suflet ai lui Alah EM.; 2. fig. tâlhar: vrea să zică ești comunist, ienicer AL. [Turc. YENIČERI, miliție nouă].

ĭenicér și inicér și (Munt.) ĭanicér m. (turc. ĭeni-čeri, oaste noŭă; rus. ĭanyčár, germ. janitschar). Soldat din infanteria înființată de Murat I la 1330 și compusă din tinerĭ creștinĭ turcițĭ. Ĭa a format garda sultanuluĭ Turciiĭ pînă la 1826, cînd, din cauza aroganțeĭ eĭ, a fost măcelărită și suprimată din ordinu luĭ Mahmud II. – Fals eni-. V. mameluc și pretorian.

ianginer sm vz ienicer

ianicer sm vz ienicer

ianiger sm vz ienicer

ienicear sm vz ienicer

ienigel smf vz ienicer

inicer sm vz ienicer

ianicer m. V. ienicer: ciohodari și ianiceri împărătești OD.

ĭanicér, V. ĭenicer.

inicér, inicércă, V. ĭeni-.

ienicer s. m., pl. ieniceri

ienicer s. m., pl. ieniceri

ienicer s. m. (sil. ie-), pl. ieniceri

ienicer

ienicer.

ienicer (ieniceri), s. m. – Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești. – Var. ianicer. Mr. γianițar, megl. ianiciar. Tc. yani çeri „oștire nouă” (Șeineanu, II, 224; Lokotsch 954). – Der. ieniceresc, adj. (de ieniceri); ienicerește, adv. (ca ienicerii; în chip crud, nemilos); ienicerime, s. f. (ceată de ieniceri).

ienicer (ianicer), ieniceri (ianiceri), s.m. (înv.) 1. soldat turc pedestru din garda Sultanului (recrutat la început din prizonierii de război, dintre copiii turciți ai populațiilor creștine). 2. (fig.) tâlhar, bandit.

ieniceri, muzică de ~, muzică militară a trupelor turcești de ieniceri. Executată de meterhanea*, i. avea un caracter zgomotos și foarte ritmat. Odată cu extinderea puterii otomane, acest gen de muzică a fost cunoscut și în Europa occid. Intonațiile sale (uneori și instr. tc.) pătrund în muzica cultă a sec. 18, la Gluck în operele La rencontre imprévue și Ifigenia în Taurida și la Mozart în Răpirea din serai și în Sonata pentru pian în la major (KV 331) în scopul redării atmosferei orient., – iar la Haydn în Simf. a IX-a, în scopul exprimării caracterului războinic, marțial. Interesul pentru „culoarea turcă” persistă și în sec. 19; pianofortele era prevăzut cu un registru (II, 1, 2) „ieniceresc” (de clopoței*, mici talgere și baghete (2) ce loveau cutia de rezonanță*), iar flașnetele erau înzestrate cu piese de muzică „alla turca”. În țara noastră, muzica meterhanelelor a fost, cu deosebire în sec. 17-18, muzica oficială a ceremoniilor la curțile domnești.

IENICÉR (< tc.) s. m. (În Imp. Otoman, din sec. 14 până în 1826) Soldat din corpul de elită al infanteriei otomane (înființat de sultanul Orhan); de obicei, i. au fost recurtați din copiii unor popoare creștine supuse, fiind obligați să îmbrățișeze islamismul.

ienicer, ieniceri s. m. ( intl.) polițist.