IDOLATRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (Persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre.

IDOLATRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre.

IDOLATRU, -Ă, idolatri, -e, adj. (Despre persoane și colectivități) Care se închină la idoli. În Africa mai sînt băștinași idolatri. ◊ (Substantivat) Vrăjitorii toți se-nchină La o stea ce dă lumină, Numai tu nu, idolatre, Ticălosule-mpărate. TEODORESCU, P. P. 105.

IDOLATRU, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se închină idolilor. ♦ (Fig.) (Cel) care iubește (pe cineva sau ceva) cu pasiune. [< fr. idolâtre, lat. idolatris].

IDOLATRU, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care se închină idolilor. 2. (fig.) (cel) care iubește cu pasiune. (< fr. idolâtre, lat. idolatris)

IDOLATRU ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care crede în idoli; care se închină la idoli. 2) fig. Care idolatrizează; care vădește o pasiune exagerată față de cineva sau de ceva. [Sil. -la-tru] /<fr. idolâtre

*idolátru, -ă^[1] adj. și s. (îld. idololatru; lat. idololatra, d. vgr. eidololátres, d. eidolon, idol, și latreúo, ador. V. zoolatru). Care se închină idolilor.

idolatru (desp. -la-tru) adj. m., s. m., pl. idolatri; adj. f., s. f. idolatră, pl. idolatre

idolatru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolatri; adj. f., s. f. idolatră, pl. idolatre

IDOLATRU adj., s. păgân.

IDOLATRU adj., s. (BIS.) păgîn, politeist, (înv.) idoloslugaș, idoloslujebnic.