IDEAL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.

ideal, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 52 / P: i-de-a~ / Pl: ~i, ~e, (6-7) ~uri / E: fr idéal, lat idealis] 1 a Care atinge perfecțiunea Si: desăvârșit, perfect. 2 a Care ține de domeniul ideilor, al gândirii. 3 a Ireal. 4 a Imaterial. 5 a Spiritual. 6 sn Scop suprem spre care se îndreaptă conștient și metodic aspirațiile și activitatea creatoare umană în toate domeniile. 7 sn Grad suprem, foarte greu de atins într-un anumit domeniu.

IDEAL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.

IDEAL¹, idealuri, s. n. Scopul suprem, țelul final al activității și al năzuințelor, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție, într-un domeniu oarecare. Toate idealurile care nu țin seama de condițiile economice și care nu se bizuie pe dezvoltarea acestora nu sînt nici bune, nici acceptabile. STALIN, O. I 331. Înaltele idealuri ale comunarzilor din Paris ș-au găsit triumful în victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 380, 2/5. – Pronunțat: -de-al.

IDEAL, -Ă adj. 1. Referitor la o idee sau la ideație; de idei; care nu există sau nu poate exista decît în gîndire; creat de gîndire. 2. Perfect, desăvîrșit; model. // s.n. 1. Model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc. 2. Scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva. 3. (Mat.) Mulțime de elemente ale unui inel pentru care atît diferența dintre două elemente, cît și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii. [Pron. -de-al, pl.s. -luri, -le. / cf. lat. idealis, fr. idéal, it. ideale].

IDEAL, -Ă I. adj. 1. referitor la o idee sau la ideație; care nu există sau nu poate exista decât în gândire. 2. perfect, desăvârșit; model. II. s. n. 1. model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc. 2. scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva. 3. (mat.) mulțime de elemente ale unui inel pentru care atât diferența dintre două elemente, cât și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii. (< fr. idéal, lat. idealis)

IDEAL² ~uri n. 1) Reprezentare sau întruchipare a unui tip perfect. 2) Scop suprem (și greu de atins) către care tinde cineva în viață sau într-un domeniu de activitate. [Sil. -de-al] /<lat. idealis, fr. idéal

*ideál, -ă adj. (lat. idealis). Care nu există de cît în ideĭe, în imaginațiune: zînele-s ființe ideale. Fig. Perfect, sublim: frumuseță ideală. S. n., pl. e și urĭ. Tipu perfecțiuniĭ, culmea perfecțiuniĭ: tot omu are un ideal pe care-l urmărește. Adv. În mod ideal.

ideal² (desp. -de-al) s. n., pl. idealuri

ideal² (-de-a-) s. n., pl. idealuri

ideal s. n. (sil. -de-al), pl. idealuri

ideal (e-a)