HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.

HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.

HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui. Se clatină, lung țipă subt povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, V. 71. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțiind; Turmele s-aud mugind, Si flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Dar lumina amurgește, și plugarii, cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121. ♦ (Despre voce, urlete, zgomote, pocnituri) A răsuna prelung. Lătratul stingher și prelung al cîinelui hăuli în tăcerea de afară ca asupra unui mormînt. DUMITRIU, V. L. 87. A hăulit undeva glas cîntat care li s-a părut celor ce coborau viers al bucuriei. SADOVEANU, N. P. 24. Două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului și pe urmă hăuliră sfărîmîndu-se peste muscel. CAMIL PETRESCU, O. I 549. ♦ Tranz. (Neobișnuit; complementul indică un cîntec) A cînta. Călări, hăulind cîntece mai vechi, de vitejie, au plecat rumînii sub steagul răscoalei. STANCU, D. 8. Cînd romînul doina hăulește, El pe frunză verde întîi o numește. DONICI, F. 100. – Pronunțat: hă-u-.

A HĂULI ~esc 1. intranz. 1) (despre persoane) A emite un sunet puternic, ascuțit și prelung (în semn de bucurie sau de chemare); a produce chiote; a chiui. 2) v. A HĂUI. 2. tranz. rar. A cânta prelung și cu inflexiuni. ~ o doină. [Sil. hă-u-] /Onomat.