hurtă sf [At: (a. 1823) URICARIUL, IV, 476/12 / V: vu~ / Pl: ~te / E: ucr хурт] (Reg) 1 (Îlav) Cu ~ta Cu grămada. 2 (Îlav) La ~ La întâmplare, fără alegere.

❍ HURTĂ, ❍ VURTĂ sf. Mold. Bucov. 1 Cu hurta, cu vurta, cu toptanul, cu grămada, cu ghiotura: ș’apoi ce mi-i cere, așa cu hurta? (CRG.); dacă vrei un galben pe tot, îl iau cu vurta (ALECS.) ¶ 2 La vurtă, fără a mai alege, toți laolaltă: tu omori pe toți la ~, fie ei săraci sau bogați (SB.); popa ... pomenește (la liturghie) la hurtă pe monahi și ieromonahi, pe stariți, pe mitropoliți și pe soțiile și copiii lor (CRG.) [rut. na hurt, hurtom].

HURTĂ s. f. (Mold.; numai în loc. adv.) Cu hurta = cu grămada, cu grosul, în bloc, cu toptanul, cu ridicata. Apoi, cucoane, mă prind eu să ți-l secer... – Și-apoi ce mi-i cere, așa, cu hurta? CREANGĂ, P. 156. La hurtă = cum vine, la întîmplare, fără alegere. [Popa Oșlobanu] nu prea știe multe; slujește cîte trei liturghii pe zi și pomenește la hurtă: pe monachi și iermonachi, pe stariți, pe mitropoliți. CREANGĂ, A. 78. – Variantă: vurtă (ALECSANDRI, T. 1541) s. f.

HURTĂ f.: Cu ~a a) în cantități mari; cu ridicata; cu toptanul; b) toți laolaltă; deopotrivă. /<ucr. hurt

húrtă și vúrtă f., pl. inuzitat e (rut. hurt, cireadă, mulțime, na hurt, hurtóm, cu hurta, pol. hurt, d. mgerm. hurt, ngerm. hürde, herde, cireadă. V. cireadă). Est. Cu hurta, cu ghĭotura, cu totu: lucrătorĭ angajațĭ cu hurta, nu cu ziŭa. La hurtă, toțĭ la un loc, cu grămada. – Și hîrtă, vîrtă.

huită sf vz hurtă

vurtă sf vz hurtă

vurtă s.f. v. hurtă.

VURTĂ s. f. V. hurtă.

hurta (cu) adv. Mold. cu ghiotura: ce mi-i cere așa cu hurta? CR. [Și vurta: cf. pol. HURTEM].

vurta f. V. Mold. hurta: cu dramul, cu vurta AL.

vúrtă, V. hurtă.

hurtă (reg.) s. f. (în: la ~, cu hurta)

hurtă (reg.) (în expr.) s. f.

hurtă s. f.