HURTĂ s. f. (Mold.; numai în loc. adv.) Cu hurta = cu grămada, cu grosul, în bloc, cu toptanul, cu ridicata. Apoi, cucoane, mă prind eu să ți-l secer... – Și-apoi ce mi-i cere, așa, cu hurta? CREANGĂ, P. 156. La hurtă = cum vine, la întîmplare, fără alegere. [Popa Oșlobanu] nu prea știe multe; slujește cîte trei liturghii pe zi și pomenește la hurtă: pe monachi și iermonachi, pe stariți, pe mitropoliți. CREANGĂ, A. 78. – Variantă: vurtă (ALECSANDRI, T. 1541) s. f.