opțiuni
  • info

12 definiții pentru huiduit

din care

Explicative DEX

huiduit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: huidui] 1-2 Huiduială (1-2).

huiduit2, ~ă a [At: ODOBESCU, III, 246 / E: huidui] 1 Gonit2. 2 Batjocorit2.

HUIDUI, huidui, vb. IV. Tranz. A alunga pe cineva strigând „huideo”, a batjocori violent pe cineva cu ocări și cu fluierături: a hătcăi. [Prez. ind. și: huiduiesc] – Huideo + suf. -ui.

HUIDUI, huiduiesc, vb. IV. Tranz. A alunga pe cineva strigând „huideo”, a batjocori violent pe cineva cu ocări și cu fluierături; a hătcăi. [Prez. ind. și: huidui] – Huideo + suf. -ui.

HUIDUI, huiduiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) A apostrofa în mod violent pe cineva cu ocări și fluierături, pentru a-și manifesta nemulțumirea și revolta, a da cu huo; p. ext. a ocărî, a batjocori. Țăranii victorioși, ajungînd în dreptul casei, se opriră, și numai de-acolo huiduiau și înjurau, arătîndu-și pumnii și învîrtind puștile rămase în mîinile lor. REBREANU, R. II 153. Fetele la horă îl huiduia și fugeau de dînsul ca de o lepră. ISPIRESCU, L. 386. După ce se mîntuie clăcușoara asta, lumea... se împrăștie huiduindu-ne. CREANGĂ, A. 113. – Prez. ind. și: huidui (SAHIA, N. 63).

A HUIDUI ~iesc tranz. 1) (porci) A alunga strigând „huideo”. 2) fig. (persoane) A trata cu fluierături și strigăte de ocară (în semn de dezaprobare). /huideo + suf. ~ui

huiduì v. a da cu huideo.

húĭduĭ și -ĭésc, a -í v. tr. Strig cuĭva huideo (Ĭov. 236).

Ortografice DOOM

!huidui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. huidui/huiduiesc, imperf. 3 sg. huiduia; conj. prez. 3 să huiduie/huiduiască

huidui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. huiduiesc, imperf. 3 sg. huiduia; conj. prez. 3 sg. și pl. huiduiască

Sinonime

HUIDUI vb. (Mold.) a hâtcâi, (Mold. și Bucov.) a tiohăi.

Antonime

A huidui ≠ a aclama

Intrare: huiduit
huiduit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • huiduit
  • huiduitul
  • huiduitu‑
  • huiduită
  • huiduita
plural
  • huiduiți
  • huiduiții
  • huiduite
  • huiduitele
genitiv-dativ singular
  • huiduit
  • huiduitului
  • huiduite
  • huiduitei
plural
  • huiduiți
  • huiduiților
  • huiduite
  • huiduitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

huidui, huiduiverb

  • 1. A alunga pe cineva strigând „huideo”, a batjocori violent pe cineva cu ocări și cu fluierături. DEX '09 DLRLC
    sinonime: batjocori hătcăi ocărî tiohăi antonime: aclama
    • format_quote Țăranii victorioși, ajungînd în dreptul casei, se opriră, și numai de-acolo huiduiau și înjurau, arătîndu-și pumnii și învîrtind puștile rămase în mîinile lor. REBREANU, R. II 153.
    • format_quote Fetele la horă îl huiduia și fugeau de dînsul ca de o lepră. ISPIRESCU, L. 386.
    • format_quote După ce se mîntuie clăcușoara asta, lumea... se împrăștie huiduindu-ne. CREANGĂ, A. 113.
etimologie:
  • Huideo + -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „huiduit” (12 clipuri)
Clipul 1 / 12