hoancă² sf [At: DA ms / Pl: ~ce / E: cf hobaie] (Trs) 1 Vale îngustă între dealuri. 2 Afundătură naturală, fără apă, între două dealuri. 3 Gaură mare în pământ.

hoancă¹ sf [At: D. ZAMFIRESCU, ap. TDRG / Pl: ~ce / E: cf hoantă, hoandră, hoanță, hoarcă, hoașcă] (Dep) 1-2 Femeie (bătrână).

HOANCĂ, hoance, s. f. Hoanghină. Întrebă de soacră-sa numind-o, ca de obicei, hoanca. D. ZAMFIRESCU, la TDRG.

HOANCĂ, hoance, s. f. (Rar) Hoașcă. [Var.: hoantă s. f.]

HOANCĂ ~ce f. pop. peior. Femeie bătrână și rea; hoașcă; hoanghină; hârcă. /Orig. nec.

hoancă (hoanghină) f. băborniță răutăcioasă: hoanghina pune mâna și pe tablaua cea de aur CR. [Origină necunoscută].

2) hoáncă (oa dift.) f., pl. e (cp. cu hoagă și cu sîrb. hunka). Vest. Vale, hobaĭe: În cotro cu oĭ pornea, Toate hoancele răsuna, De codriĭ se legăna (P. P. la N. Dens. 601).

1) hoáncă (oa dift.) f. pl. e (cp. cu hoanghină). Mold. sud. Hoașcă.

HOANTĂ s. f. V. hoancă.

hoancă (pop.) s. f., g.-d. art. hoancei; pl. hoance

hoancă (pop.) s. f., g.-d. art. hoancei; pl. hoance

hoancă s. f., g.-d. art. hoancei; pl. hoance

hoancă (hoance), s. f. (Trans., Banat) Vale, trecătoare. Sb. hunka (Candrea).

HOANCĂ s. v. baborniță, cotoroanță, hoașcă, zgripțuroaică.

hoancă s. v. BABORNIȚĂ. COTOROANȚĂ. HOAȘCĂ. ZGRIPȚUROAICĂ.

hoancă², hoance, s.f. (reg.) adâncitură în formă de vale mică între dealuri; afundătură naturală lipsită de apă.

hoantă, hoante, s.f. (reg.) lepădătură, târâtură.