HIDRODINAMICĂ s. f. Ramură a hidromecanicii care studiază legile mișcării lichidelor. Hidrodinamica... se referă în special la fluidele incompresibile. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 7.

HIDRODINAMICĂ s.f. Ramură a hidromecanicii care studiază legile mișcării lichidelor; dinamica fluidelor. [< fr. hydrodynamique, cf. gr. hydor – apă, dynamis – forță].

HIDRODINAMICĂ f. Ramură a hidromecanicii care se ocupă cu studiul legilor de mișcare a fluidelor; dinamica lichidelor. /<fr. hydrodynamique, germ. Hidrodynamik

hidrodinamică f. partea hidraulicei care tratează despre mișcarea fluidelor.

hidrodinamic, ~ă [At: LTR / Pl: ~ici, ~ice / E: fr hydrodynamique] (Fiz) 1 sf Ramură a hidromecanicii care studiază dinamica fluidelor. 2 a Care se referă la dinamica fluidelor. 3 a Care aparține dinamicii fluidelor. 4 a De dinamica fluidelor.

HIDRODINAMIC, -Ă I. adj. referitor la hidrodinamică. II. s. f. dinamica fluidelor. (< fr. hydrodynamique)

*idrodinámic, -ă adj. (idro- și dinamic). Relativ la idrodinamică. S. f. Acea parte a fiziciĭ care se ocupă de mișcarea, greutatea și echilibru fluidelor.

hidrodinamică (desp. hi-dro-) s. f., g.-d. art. hidrodinamicii

hidrodinamică (hi-dro-) s. f., g.-d. art. hidrodinamicii

hidrodinamică s. f. (sil. -dro-), g.-d. art. hidrodinamicii

HIDRODINÁMICĂ (< fr. {i}) s. f. Ramură a hidromecanicii care studiază legile de mișcare a lichidelor. H. are numeroase aplicații practice în domeniul construirii navelor și a barajelor, la scurgerea apelor prin conducte și la punerea în mișcare a turbinelor. ◊ H. magnetică = știință despre mișcarea mediilor electroconductibile (metale, lichide, electroliți, plasmă) într-un câmp magnetic și a cărei bază teoretică o constituie ecuațiile hidrodinamicii. Are aplicații practice în construirea de generatoare și pompe magnetohidrodinamice sau în realizarea fuziunii termonucleare dirijate.