18 definiții pentru hermeneutică ermeneutică ermenevtică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HERMENÉUTICĂ s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei. ♦ Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermenéutică s. f.] – Din fr. herméneutique, germ. Hermeneutik.

HERMENÉUTICĂ s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei. ♦ Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermenéutică s. f.] – Din fr. herméneutique, germ. Hermeneutik.

HERMENEÚTICĂ s. f. (Rar) Teoria și arta interpretării unui text (antic).

HERMENEUTICĂ s.f. Disciplină (considerată și artă) care se ocupă cu înțelegerea și interpretarea monumentelor, cărților și a textelor vechi. ♦ Teorie a interpretării semnelor ca elemente simbolice ale unei culturi. [Var. ermeneutică s.f. / < fr. herméneutique, cf. gr. hermeneutike < hermeneuein – a interpreta, hermeneus – interpret].

HERMENÉUTICĂ f. Știința care se ocupă cu interpretarea textelor vechi (biblice). [G.-D. hermeneuticii] /<fr. hermenéutique, germ. Hermeneutik

ermenevtică sf vz hermeneutică

hermeneutic, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr herméneutique, ger Hermeneutik] 1 sf Știință și artă a interpretării textelor vechi, în special biblice Si: exegeză. 2 sf (Pgn) Știință a interpretării fenomenelor culturii spirituale. 3-4 a Specific hermeneuticii (1-2). 5-6 a Referitor la hermeneutică (1-2). 7-8 a Care aparține hermeneuticii (1-2).

ERMENEÚTICĂ s.f. v. hermeneutică.

HERMENEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutică. II. s. f. 1. știința sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretării. 2. știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. ◊ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)

ermeneutică f. interpretarea cărților sfinte.

*ermenéŭtic, -ă adj. (vgr. ῾ermeneutikós). Relativ la interpretarea cărților sfinte. S. f. Știința interpretăriĭ cărților sfinte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hermeneútică (-ne-u-) s. f., g.-d. art. hermenéuticii

hermeneútică s. f. (sil. -neu-), g.-d. art. hermeneúticii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HERMENEÚTICĂ s. știința exegezei.

HERMENEUTICĂ s. știința exegezei.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hermeneutică (muzicală) v. analiză; fenomenologia muzicii.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

hermeneútică s. f. 1. Știința sau arta inițial empirică, destinată interpretării mesajelor atribuite de tradiție zeului Hermes, care ar fi comunicat în preajma morții sale esența cunoașterii universului. ♦ Știința sau arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei. ♦ Disciplină de studiu în școlile teologice, care oferă principiile și regulile de interpretare a Sfintei Scripturi. Este corespondenta retoricii laice. Are trei cap.: noemica (teoria sensurilor), euristica (identificarea sensurilor în diferite texte biblice) și proforistica (aplicarea sensului potrivit textelor dificile). Cea mai veche lucrare de hermeneutică biblică este lucrarea Cheia de Meliton de Sardes (sec. 2 d. Hr.). 2. (Înv.) Erminie. [Var.: ermeneútică, ermineútică s. f.] – Din fr. herméneutique, germ. Hermeneutik (< gr. ermineutiki).

HERMENEÚTICĂ (ERMENEÚTICĂ) (< fr., gr.) s. f. Arta sau știința de a interpreta textele vechi; știința exegezei. Prefigurată în filozofia greacă, h. s-a conturat mai precis în contextul polemicii dintre protestanți și catolici privind interpretarea textelor biblice (h. sacră). În Evul Mediu, h. presupunea o lectură a „Bibliei” pe patru niveluri de interpretare: literar, alegoric, moral și escatologic. Ulterior, h. s-a aplicat și relatărilor cu valoarea istorică (h. istorică), diverselor categorii ape operei de artă (h. artei), elaborării regulilor pentru interpretarea legii (h. juridică). O dată cu Fr. Schleiermacher, se constituie o h. generală, ca studiu al expresiilor aparținând diferitelor culturi și epoci. Apoi W. Dilthey (și școala sa) includ h. printre metodele cunoașterii specifice „științelor spiritului”. Ca metodă, h. stabilește regulile de comprehensiune și interpretare a simbolurilor care exprimă viața spirituală. M. Heidegger a utilizat h. în interpretarea ființării umane, iar H. Gadamer a elaborat o h. filozofică înțeleasă ca o „filozofie practică” orientată spre cercetarea „fenomenului comprehensiunii”, a presupozițiilor care scapă abordării analitico-experimentale. Dezvoltând programul lui Gadamer, M. Riedel a inițiat o h. criticistă, având ca obiect practica cercetării din disciplinele socio-umane contemporane.

Intrare: hermeneutică
  • silabație: -ne-u-
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hermeneutică
  • hermeneutica
plural
genitiv-dativ singular
  • hermeneutici
  • hermeneuticii
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ermeneutică
  • ermeneutica
plural
genitiv-dativ singular
  • ermeneutici
  • ermeneuticii
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ermenevtică
  • ermenevtica
plural
genitiv-dativ singular
  • ermenevtici
  • ermenevticii
plural
vocativ singular
plural

hermeneutică ermeneutică ermenevtică

  • 1. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
      • 1.1.1. Ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor.
        surse: MDN '00
  • comentariu Multe dicționare indică accentuarea HERMENEUTICĂ (cu EU diftong).
    surse: dexonline

etimologie: