hematit sn [At: ENC. ROM. / V: ~ă sf / Pl: ~e / E: fr hématite] Oxid natural de fier foarte dur, de culoare roșie sau brună, cu luciu semimetalic.

HEMATIT s. m. Minereu de fier de culoare roșie sau brună.

HEMATIT s.m. Minereu de fier foarte dur, de culoare roșie sau brună. [< fr. hématite].

HEMATIT s. n. oxid natural de fier, cristalizat, foarte dur, de culoare roșie (oligist) sau brună (limonit). (< fr. hématite)

HEMATIT m. Minereu de fier foarte dur, de culoare brună-roșie sau cenușie. /<fr. hématite

hematită sf vz hematit

*hematítă, V. ematită.

hematit s. n.

hematit s. n.

hematit s. n.

hematită

hematit, (engl.= hematite), α -Fe2O3, s. trigonal și γ -Fe2O3 (var. maghemit), s. cubic, instabil. Apare în cristale tabulare sau sub formă de agregate lamelare dispuse în rozete (var. oligist); masele reniforme, cu structură fibros-radiară poartă numele glaskopf. Se formează prin foarte variate procese mineralogenetice: lichid magmatice, hidrotermale, exhalative, prin metamorfism regional și de contact pirometasomatic, prin precipitare în baz. de sedimentare și procese reziduale, în scoarțe de alterare. Pseudomorfozele de h. după magnetit se numesc martit. Este un min. foarte răspândit și formează o importantă sursă pentru extracția fierului. În România, întâlnit în foarte diverse situații geologice, în C. Orient., C. Merid., Mții Apus. și Dobr.

HEMATIT s. v. sanguină.