HEGEMÓN, -Ă, hegemoni, -e, s. m. și f., adj. Conducător; (persoană) care reprezintă forța principală, conducătoare. [Var.: heghemón, -ă, s. m. și f., adj.] – Din lat. hegemon.

hegemon, ~ă [At: CONTEMP. 1948, nr. 105, 1/1 / V: ighe~, ighim~, ighiemun, ~ghe~ / Pl: ~i, ~e / E: lat hegemon, fr hégémon] 1-2 sm, a (Persoană) care are hegemonie asupra cuiva. 3 sm Conducător. 4-5 sm, a (Persoană) care reprezintă forța principală, determinantă.

HEGEMÓN, hegemoni, s. m., adj. Conducător; (cel) care reprezintă forța principală, conducătoare. [Var.: heghemón s. m., adj.] – Din lat. hegemon.

HEGEMÓN, hegemoni, s. m. Cel care reprezintă forța principală, conducătoare într-o acțiune; conducător. – Variantă: heghemón s. m.

HEGEMÓN s.m. Conducător; cel care reprezintă forța principală, conducătoare. [Var. heghemon s.m. / < fr. hégémone, cf. lat., gr. hegemon].

HEGEMÓN s. m., adj. conducător; (cel) care reprezintă forța principală, conducătoare. (< lat., gr. hegemon)

HEGEMÓN ~i m. Forță conducătoare, principală; forță motrice. /<lat. hegemon

HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

egemon sm vz hegemon

eghemon sm vz hegemon

ighemon sm vz hegemon

ighiemun sm vz hegemon^[1] modificată

ighimon sm vz hegemon

HEGHEMÓN, heghemoni, s. m., adj. m. V. hegemon.

HEGHEMÓN s. m. v. hegemon.

HEGHEMÓN, heghemoni, s. m. V. hegemon.

HEGHEMÓN s.m. v. hegemon.

ighemón m. (ngr. igemon). Vechĭ. Duce, conducător, șef.

hegemon adj. m., s. m., pl. hegemoni; adj. f. hegemonă, pl. hegemone

!hegemon adj. m., s. m., pl. hegemoni; adj. f. hegemonă, pl. hegemone

hegemón s. m., adj. m., pl. hegemóni

hegemon

HEGEMÓN adj., s. v. conducător.

HEGEMON adj., s. (POLITICĂ) conducător. (Forță ~.)

ighemón (-ni), s. m. – Guvernator. – Var. ghemon, ighimon. Ngr. ἠγεμών, în parte prin intermediul sl. igiemonŭ. Sec. XVI, înv. – Der. ighemonicesc, adj. (aristocratic, distins), cf. Gáldi 199); ighemonicos, adj. (nobil, de neam), din ngr. ἠγεμονιϰός; ighemonicon, s. n. (demnitate, mîndrie); ighemonie, s. f. (demnitate de guvernator), din ngr. ἠγεμονεία. Cf. dubletul neol. hegemon, s. f.; hegemonie, s. f., din fr.

ighemón, ighemóni, s.m. (înv.) stăpân; domn, domnitor, ocârmuitor, guvernator, dregător; despuitor.